Proiectul de exploatare auriferă cu cianuri de la Certej, amânat. Ce spun autoritățile

×
Publicitate

Victorie de moment a activiştilor de mediu, în cazul proiectului de exploatare auriferă cu cianuri de la Certej, care presupune defrişarea unei păduri ce face parte dintr-o arie protejată.

Ministrul Apelor şi Pădurilor admite că terenul respectiv ar putea face obiectul unor cereri de retrocedare şi al unui litigiu în instanţă şi promite că, în acest caz, nu va propune scoatarea lui din fondul forestier. De altfel, aşa prevede legea.

Pădurea de la Certej, unde ar urma să fie dezvoltată mina de aur, are o poveste complicată. Activiştii de mediu susţin că o suprafaţă importantă ar fi fost retrocedată abuziv primăriei din localitate, care a cedat-o companiei investitoare Deva Gold. Mai mulţi localnici ar fi cerut instanţei să le restituie pădurea, iar DNA Alba face cercetări privind modul în care terenul a ajuns în stăpânirea altcuiva.

Cert este că, atâta vreme cât situaţia este neclară, legea interzice scoaterea terenului din fondul forestier.

Când a propus adoptarea unei hotărâri de guvern care permite defrişarea celor 56 de hectare, Ministerul Apelor şi Pădurilor a precizat că terenul nu face obiectul unor cereri de restituire, nu e grevat de sarcini şi nu formează obiectul unor litigii. Acum, ministrul are îndoieli.

Ioan Daneș, Ministrul Apelor şi Pădurilor: ”Am făcut către instanţă o adresă prin care am solicitat să ne spună să ne transmită dacă într-adevăr acea sesizare făcută de obşte se regăsește şi un dosar care este depus la instanţă. Dacă vom afla legislaţia în vigoare spune că orice suprafaţă aflată în litigiu nu se pate scoate din fondul forestier asta spune lege noi asta vom face.”

Şi senatorii comisiei pentru ape şi păduri sunt cu ochii pe acest proiect. Unii recunosc că împădurirea, în compensare, a unei alte suprafeţe, nu rezolvă problema. În plus, senatorul Mihai Gotiu atrage atenţia că în zona s-a mai dat o licenţă minieră, ceea ce atrage suspiciuni.

Daniel Goțiu, senator: ”Lucru semnalat de comisia de petiţii şi abuzuri era să se verifice dacă nu se urmăreşte autorizarea fragmentara a unor proiecte astfel că de la un proiect de o anumită dimensiune să ajungem la un proiect mult mai mare la o suprafaţă mult mai mare cu un impact cumulat mult mai grav, e nu doar o distrugere a mediului este o încălcare a normelor europene.”

În 1971, pe când la Certej o întreprindere de stat exploata aurul, aici a avut loc o tragedie ţinută în secret de autorităţile comuniste: digul de la barajul de steril s-a rupt, iar nămolul toxic s-a revărsat peste un cartier de blocuri şi mai multe gospodarii. Arhivele spun că 89 de oameni au murit atunci, şi peste 70 au fost răniţi.

Pe de altă parte, autorităţile locale spun că mâna de aur ar aduce bunăstare localnicilor, iar investitorul susţine că tehnologia pe bază de cianuri pe care o va folosi elimina orice risc pentru populaţie şi mediu.
 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Îi recunoști pe toți? Cum arată azi UEFAntasticii, la 20 de ani după sfertul Steaua - Rapid
Îi recunoști pe toți? Cum arată azi UEFAntasticii, la 20 de ani după sfertul Steaua - Rapid
Citește și...
Trei blindate Piranha, implicate într-un accident în Sălaj. 11 militari au fost răniți

Unsprezece militari au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce trei transportoare blindate Piranha 5 aparţinând unei coloane militare din Batalionul 813 Infanterie s-au ciocnit, joi seară, în judeţul Sălaj, pe DN 1C.

O femeie a făcut scandal în două mijloace de transport din Pitești și a atacat un șofer cu spray lacrimogen

O femeie de 28 de ani a făcut scandal în două mijloace de transport din Piteşti şi a folosit un spray iritant-lacrimogen după ce unul dintre şoferi i-a atras atenţia.

Rusia avertizează România, după reacția MAE. „Să nu expună inutil vieţile şi sănătatea propriilor cetăţeni”

Ambasadorul rus la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a solicitat o întrevedere cu oficiali ai Ministerului de Externe. 

Recomandări
Noua lege a salarizării a unit bugetarii: toți o critică și cer mai mulți bani și „recunoaștere”. Proteste naționale

Discuțiile pe legea salarizării continuă, iar joi au mers la negocieri sindicatele din educație. Și, în cazul celor care lucrează la catedră, proiectul de lege a stârnit nemulțumiri, după ce mai multe sporuri fie au fost reduse, fie eliminate.

„Armele fantomă” care inundă România. Cum sunt introduse în țară nedetectate. „Am găsit în portbagaj 18”

Fenomen îngrijorător, în România. Tot mai mulți indivizi sunt prinși cu arme de foc, unele letale, deținute ilegal. Anul trecut, polițiștii de la „Arme și muniții” au descoperit peste 3.000, de trei ori mai multe față de anii precedenți.

Bărbatul care și-ar fi măcelărit bunica și fratele vorbea des de „Lucifer”. Alex i-ar fi amenințat „cu o macetă”

Caz înfiorător în Târgu Jiu. Un bărbat de 39 de ani și-ar fi omorât bunica și fratele mai mare cu un an, apoi s-a sinucis în același apartament.