Plantaţii de kiwi şi banane, în Oltenia. Când vom avea primele "kiwi de Dăbuleni"

×
Publicitate

Fără sisteme de irigații, pe fondul schimbării climei, sudul țării se transformă mai degrabă într-o zonă exotică.

"Sahara Olteniei″, întinsă pe o suprafaţă de peste 100 de hectare, apare pe hartă ca un triunghi intre Craiova, Calafat şi Corabia. Nisipul acoperă 6% din suprafaţa Doljului, dar se întinde şi în judeţul vecin, Olt. 

Fără pic de apă, puţine plante îşi prind radăcinile în solul nisipos. Din această cauză, inginerii de la Staţiunea de Cercetare Dăbuleni testează terenul, ca să le spună fermierilor ce pot cultiva. Pe nisipurile de la Dăbuleni cercetătorii plantează acum soiuri care cresc doar în regiunile calde ale lumii, cum ar fi kiwi, măslinul, fisticul şi curmalul chinezesc, în locul pepenilor care au adus renumele localităţii.

Exemplare de banana nordului, kaki, măslin, fistic, curmal chinezesc şi kiwi au fost plantate în solurile nisipoase de la Dăbuleni. În următorii 80 - 100 de ani, câmpurile din sudul ţării vor fi complet acoperite de nisip din pricina încălzirii globale, astfel că în loc de pepeni, vom avea kiwi şi fistic de Dăbuleni.

Reporter: „În cât timp vom găsi pe marginea drumului în loc de corcoduşi, măslini în această parte a țării?”

Viorel Enache, inginer Institutul de Cercetare Dăbuleni: „Eu sper în cea mai scurtă perioadă, noi avându-le în testare.″

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62058439
Accident foarte grav, cu 5 morţi şi 7 răniţi, în Vaslui. A fost activat planul roşu
Cinci persoane au decedat şi şapte au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DE 581, pe raza localităţii Bădeana
62058471
În Suceava, oamenii s-au trezit cu un zid în fața geamurilor. Cum a explicat primarul
Situaţie incredibilă pentru locuitorii unei străzi din Suceava. Oamenii s-au trezit cu un zid în fața porții, după ce autorităţile au efectuat lucrări de reabilitare.
62058470
Galaţi, portul la Dunăre unde se mai fac croaziere pe fluviu doar o zi PE AN
O tradiție veche a fost reînviată pentru o zi la Galați - croazierele pe Dunăre. Sute de oameni s-au îmbarcat pentru o plimbare gratuită pe fluviu, oferită cu ocazia Zilelor Dunării.