Pedofil din Vaslui, arestat după ce a molestat două fetițe la locul de joacă

×
Publicitate

Un bărbat din judeţul Vaslui a fost arestat după ce ar fi agresat sexual două fetiţe, una de 8 ani, cealaltă de 10 ani.

Individul de 51 de ani le-a atacat chiar într-un parc de joacă dintr-o comună, sub privirile altor copii. Atenţie, urmează detalii care vă pot afecta emoţional!

Cele două fetiţe sunt surori, şi se jucau împreună în parc, în momentul în care individul de 51 de ani le-a abordat şi, de faţă cu alţi copii, a început să le mângâie şi să le atingă într-un mod total nepotrivit. Copilele au plecat speriate spre casă, dar s-au temut să le povestească părinţilor ce s-a întâmplat.

Familia a aflat despre episodul revoltător abia după ce alţi copii au spus acasă că au asistat la aceste scene deplasate, cu evidente conotaţii sexuale.

Tatăl fetiţelor a cerut ajutorul poliţiei, care au reușit să-l identifice și să-l rețină pe pedofil. Surorile au fost audiate în prezenţa mamei şi a unui psiholog din cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului Vaslui. Apoi suspectul a fost reţinut şi, ulterior, instanţa a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzaţia de agresiune sexuală.

Fetele şi părinţii lor primesc consiliere psihologică, şi sunt cuprinşi într-un program de monitorizare.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
62219053
Ungaria ajută România. Opt pacienți critici cu COVID-19 au fost internați în spitale din Debrecen și Szeget
Personalul medical din Ungaria a preluat deja primii pacienți români cu COVID-19 în stare gravă. Cinci dintre bolnavi au fost transferați la centrul universitar din Debrecen de către o echipă complexă de specialiști.
62219051
O explozie într-un bloc din Buzău a rănit o bunică și nepoțica ei de șase ani
Explozie într-un bloc de locuinţe din Buzău. O fetiţă şi bunica ei au fost rănite de suflul deflagraţiei, iar 15 oameni au fost evacuaţi rapid de pompierii sosiţi la fața locului.
62219052
Vâlcea: Primarul comunei Stăneşti, Ionel Michiu, a murit la spital, după ce s-a infectat cu COVID-19
Primarul comunei Stăneşti, Ionel Michiu, a murit, vineri dimineaţa, la un spital de boli pulmonare din judeţ, acolo unde era internat de două zile cu o formă severă a infecţiei cu SARS-CoV-2, informează Agerpres.