ONU cere donații pentru Yemen. E nevoie de aproape 4 miliarde de dolari

62420318
Shutterstock

ONU cere națiunilor membre strângerea de ajutoare financiare pentru reconstruirea Yemenului. E nevoie de 4 miliarde de dolari pentru țara secătuită de aproape un deceniu de război.

Organizaţia Naţiunilor Unite şi partenerii săi au lansat joi un apel pentru a strânge patru miliarde de dolari cu scopul de a finanţa ajutorul de care are nevoie populaţia de 18,2 milioane de locuitori a Yemenului în 2024.

„Planul de răspuns umanitar pentru 2024 necesită 2,7 miliarde de dolari pentru 0asistenţă care salvează vieţi" în Yemen, a declarat Oficiul Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA). "Cadrul de cooperare al ONU pentru dezvoltarea durabilă are nevoie de 1,3 miliarde de dolari pentru a sprijini milioane de persoane" din Yemen, conform OCHA, transmite AFP, preluat de Agerpres.

„Având în vedere nevoile critice, 219 de parteneri umanitari cer sprijin urgent pentru peste 18,2 milioane de femei, fete, băieţi şi bărbaţi", se arată în comunicat.

Început în 2014, războiul din Yemen între rebelii susţinuţi de Iran şi regimul susţinut de Arabia Saudită a provocat unul dintre cele mai grave dezastre umanitare din lume. Potrivit ONG-urilor, luptele au ucis sute de mii de persoane şi au forţat alte milioane să fugă din zonele de luptă. Mai mult de trei sferturi din populaţie depinde de ajutorul internaţional, milioane de oameni fiind în pragul înfometării.

Yemen, cea mai săracă ţară din Peninsula Arabică, a cunoscut totuşi o pauză fragilă după un armistiţiu negociat de ONU în aprilie 2022. Armistiţiul a expirat în octombrie anul trecut, dar rămâne în general respectat.

ONU a estimat joi că „17,6 milioane de oameni se vor confrunta cu o insecuritate alimentară acută în 2024" în această ţară "care are unele din cele mai ridicate rate de malnutriţie înregistrate vreodată".

„Nu trebuie să întoarcem spatele poporului din Yemen. Lansez un apel către donatori să continue să ofere sprijin urgent pentru a salva vieţi", a declarat coordonatorul umanitar pentru Yemen, Peter Hawkins, citat în comunicatul de presă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
Citește și...
62138615
Cutremur înregistrat în România. Ce magnitudine a avut și unde s-a produs

Un cutremur slab cu magnitudinea 3 s-a produs în noaptea de joi spre vineri, la ora locală 00:06, în Banat, judeţul Timiş, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

62422424
Cum au fost salvați doi căței căzuți într-o groapă adâncă de 15 metri, în Brașov. Au stat acolo două zile | VIDEO

Salvatori specializaţi în acţiuni desfăşurate în mediul speologic au participat, joi seară, alături de pompieri şi voluntari, la o acţiune de recuperare a doi căţei care au căzut într-o groapă adâncă de 15 metri, în judeţul Braşov.

62388278
Notar reţinut în dosarul privind înşelăciuni cu apartamente construite în Ploieşti. 16 persoane au fost păgubite

Un notar a fost reţinut, joi seară, în dosarul privind înşelăciuni cu apartamente construite în municipiul Ploieşti, au declarat, surse judiciare.

Recomandări
Neacsu mai fb mai
Noii miniștri își preiau mandatele: Neacșu, întâmpinat cu fanfară la MAI. Premierul Luca Niculescu, tur de ministere | VIDEO

Premierul Luca Niculescu participă, astăzi, la preluarea mandatelor de către mai mulţi miniştri și merge la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Educaţiei, dar şi la Ministerul Apărării.

Shutterstock 2724321117 1
România va avea trenuri de mare viteză către Europa. UE cere statelor membre să construiască mai repede căi ferate moderne

Parlamentul European a adoptat marţi un raport din proprie iniţiativă care le cere statelor membre să accelereze implementarea conectării Europei prin intermediul transportului feroviar de mare viteză, au declarat la Strasbourg, eurodeputaţi români.

Luca niculescu id293486 inquam photos octav ganea
Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm în prima zi de mandat: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”

Premierul Luca Niculescu a făcut, miercuri dimineaţă, precizări în legătură cu Pilonul II de pensii, indicat în anii trecuţi drept posibilă sursă pentru redresarea financiară a României, afirmând că nimeni „nu se atinge de Pilonul II.