O cisternă cu GPL a lovit limitatorul de la Pasajul Unirii. Primar: „O faptă similară unui atentat terorist”

×
Publicitate

O tragedie a fost evitată la limită în noaptea de joi spre vineri în Capitală. O autocisternă încărcată cu GPL a lovit limitatorul de înălțime aflat la intrarea în Pasajul Unirii.

Șoferul a înaintat pe șosea și s-a oprit în momentul în care și-a dat seama că a atins indicatorul. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri, dar, din fericire, nu au existat probleme.

Din cauza acestui episod, circulația în zonă a fost oprită temporar.

„Un incident deosebit de periculos a avut loc în urmă cu puţin timp la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul Dimitrie Cantemir către Universitate. Şoferul unei cisterne încărcate cu GPL a vrut să traverseze zona din centrul Capitalei, tranzitând Pasajul Unirii, în ciuda tuturor reglementărilor şi a indicatoarelor prezente în zona pasajului, care interzic atât circulaţia vehiculelor ce transportă materiale inflamabile prin interiorul tunelurilor, cât şi a celor care depăşesc înălţimea reglementată de 3,5 metri în interiorul pasajului”, informează Primăria Sectorului 4.

Şoferul, care a ignorat cu desăvârşire toate sistemele de avertizare şi indicatoarele aflate în proximitatea tunelului rutier, nu a reuşit să ajungă în interiorul Pasajului Unirii, cisterna pe care o conducea oprindu-se în poarta de gabarit, aflată în exterior.

În urma impactului cu aceasta, toate componentele vehiculului, care depăşeşte înălţimea de 3,5 metri, au fost distruse. Totodată, sistemul de afişaj şi semafoarele de avertizare montate pe poarta de gabarit au fost semnificativ avariate.

În urma acestui incident, circulaţia rutieră în zona Pasajului Unirii a fost oprită temporar, toate instituţiile statului competente în astfel de situaţii aflandu-se la faţa locului, pentru a lua măsurile necesare.

“Gravitatea incidentului din această seară mă determină să spun că putem vorbi despre o faptă similară unui atentat terorist la adresa siguranţei publice şi a infrastructurii critice din centrul Capitalei. Din acest considerent, în calitate de primar al Sectorului 4 voi face plângere penală pentru tentativă de omor. Totodată, fac un apel către organele competente ale statului să intervină şi să dispună toate măsurile ce se impun într-o astfel de situaţie.”, declară Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4 al Capitalei.

Inciidente similare au mai avut loc la Pasajul Unirii.

în 23 decembrie 2022, un autocar cu turişti greci a lovit bara de presemnalizare de la intrarea în pasaj, o persoană decedând. Iniţial, peste 20 de persoane au fost transportate la spital. Ulterior, unii dintre cei aflaţi în autocar au anunţat că se vor adresa instanţei.

În septembrie 2022, un camion a rămas blocat în pasaj după ce şoferul a ignorat limitatorul de înălţime şi a forţat trecerea prin tunel, astfel că plafonul a fost deteriorat.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62518968
O femeie a fost accidentată în București de ramura unui copac care s-a rupt în timpul furtunii

O femeie a fost accidentată în Sectorul 4 de ramura unui trunchi de copac care s-a rupt în timpul furtunii de joi după-amiază, din Capitală, şi a fost transportată la Spitalul de Urgenţă "Bagdasar-Arseni".

62340472
Un bebeluş a intrat în stop cardio-respirator după ce s-a înecat cu laptele de la sân. „Mama nu a realizat că este în stop”

Un bebeluş în vârstă de o lună a fost resuscitat de cadrele medicale de la Spitalul Municipal Dorohoi, după ce a intrat în stop cardio-respirator, ca urmare a faptului că s-a înecat cu laptele primit de la sânul mamei.

62438664
Mai multe avalanşe au fost observate în zona Bâlea din Munţii Făgăraş. Avertismentul specialiștilor

Mai multe avalanşe au fost observate în ultima perioadă în zona Bâlea din Munţii Făgăraş. Potrivit specialiştilor de la Avalanşe în Carpaţi, valurile de zăpadă sunt de dimensiuni mici şi medii.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.