Nunta Elenei Basescu. Imbroboditul miresei si cum a fost furat buchetul in ultimul moment. VIDEO

×
Publicitate

Cat a durat ceremonia religioasa, mireasa, extrem de emotionata l-a cautat cu privirea pe Bogdan. Acesta i-a raspuns, luand-o de mai multe ori de mana.

Si Elena, si tatal ei au avut ochii inlacrimati pe parcursul slujbei.

Preotii au oficiat mai inai logodna, cand nasii au pus verighetele pe mainile mirilor. A urmat apoi cununia.

"Se cununa robul lui Dumnezeu, Bogdan, cu roaba lui Dumnezeu, Elena...", aici a fost singurul moment din timpul slujbei cand Elena i-a soptit ceva la ureche lui Bogdan.

Slujba a fost oficiata de 12 preoti condusi de preasfintitul Vicentiu Ploiesteanu. In a doua partea au urmat Dansul lui Isaia cu mirii, nasii, cavalerul si domnisioara de onoare si jurmantul in fata sfantului altar cu mana pe cruce si pe sfanta scriptura.

In timpul cununiei religioase au fost si cateva momente inedite. Ca sa nu existe nicio scapare, episcopul Vicentiu si-a scris pe un biletel numele complet al mirilor si al nasilor. Iar Bogdan i-a facut la un moment dat cu ochiul nasului, probabil multumit ca totul a fost organizat ca la carte.

In jurul bisericii s-au adunat cateva zeci de oameni. Unii veniti sa ii ureze miresei casa de piatra, altii ca sa scandeze lozinici impotriva presedintelui.

Potrivit traditiei, catre finalul petrecerii, mireasa a aruncat buchetul. Acesta se indrepta spre o tanara care astepta cuminte sa ii cada in brate. In ultimul moment insa, a fost furat de o alta domnisoara, care a sarit si l-a prin din zbor.

Dupa acest moment nasa Elenei Basescu i-a dat voalul jos, moment care marcheaza intrarea in randul femeilor maritate.

Articol recomandat de sport.ro
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Citește și...
60548227
Arafat: Platforma NATO va putea fi folosita pentru a facilita interventia la dezastre si calamitati
Romania va putea folosi platforma NATO de stiinta pentru pace cu scopul de a dezvolta un sistem international de telemedicina care va usura interventia la dezastre, calamitati si in situatiile de criza.
60608195
Nunta Elenei Basescu. Emil Boc si Traian Basescu canta "Treceti batalioane romane Carpatii". VIDEO
Petrecerea de nunta a Elenei Basescu s-a tinut intr-un cort urias, amplasat in curtea palatului. Mesenii au fost serviti cu mancaruri traditionale, cum ar fi sarmalutele, dar si cu preparate sofisticate: pasta de jambon, rulada de curcan sau caviar.
60608193
Nunta Elenei Basescu. Imagini inedite cu fostul premier Emil Boc. VIDEO
Petrecerea de nunta a Elenei Basescu a avut loc intr-un cort transparent, la Palatul Snagov, iar jocul de lumini exterioare au transformat totul intr-un decor de basm.