Ninsoarea și viscolul s-au dezlănțuit. Mașini răsturnate, localități rămase fără curent electric, copaci rupți de vânt

×
Publicitate

Iarna a pus deja stăpânire pe mai bine de jumătate din țară. A nins neîntrerupt în mai multe județe, iar unii șoferi - surprinși nepregătiți - și-au continuat drumul pe jos. Alții au derapat cu mașinile și s-au ciocnit.

De asemenea, zeci de localități au rămas fără curent electric.

În zona de nord a județului Galați, s-a circulat în condiții de iarnă, iar utilajele de deszăpezire au fost la datorie.

În județul Brăila, 37 de localități au rămas sâmbătă-noapte fără curent, după ce ninsoarea și vântul puternic s-au dezlănțuit.

În județul Iași, s-a circulat cu dificultate toată noaptea pe mai multe porțiuni ale Drumului Național 24.

Ninsoarea a creat probleme și în timpul zilei. În localitatea Bordea, aflată la 20 de km de Iași, trei mașini s-au ciocnit, iar tirurile nu au mai putut înainta și au derapat. În spatele lor s-au format cozi imense.

Zeci de mașini au rămas blocate pe o porțiune de drum. Timpul de așteptare a depășit deja 2 ore, așa că mulțti șoferi se întorc din drum.

Șofer: „Ne-a luat pe nepregătite, gata, ce să mai facem... dăm înainte cum putem.”

O tânără și-a lăsat mașina pe stradă și s-a grăbit să ajungă acasă, de teamă să nu piardă examenul de Rezidențiat.

Tot în județul Iași, o mașină a derapat și s-a răsturnat în șant. Trei persoane au fost rănite ușor.

În județul Suceava, în zona de munte, utilajele au lucrat aproape fără pauză. Poliţiştii i-au oprit pe şoferi și au verificat dacă mașinile au anvelope de iarnă.

În comuna Bisoca din Buzău, mai mulți șoferi au rămas blocați în zăpadă. Drumarii au intervenit pe mai multe șosele din județ, inclusiv în zona Barajului Siriu, pe DN10.

Pe șoseaua dintre Bacău și Moinești, traficul rutier a fost îngreunat după ce viscolul a rupt mai mulți copaci și cabluri de electricitate.

A nins zdravăn și pe Transalpina, la Rânca, dar și în Voineasa, spre Valea Oltului.

La altitudini mari, în Munții Făgăraș, la Bâlea Lac, zăpada a acoperit totul.

Pe Transfăgărășan drumul este închis, iar salvamontiștii le recomandă turiștilor să plece echipați pe traseele montane.

Dragoș Onea, Salvamont Argeș: „În masivul Făgăraș în ultimele 24 de ore, a continuat să ningă, stratul de zăpadă măsurând 20 de centimetri, vizibilitatea e redusă, vântul la rafală atingând 60 de km pe oră."

Au fost înregistrate minus 9 grade Celsius la Vârful Omu, în Munții Bucegi.

În Poiana Brașov a nins ca în povești.

Bărbat: „Am venit să inaugurăm și noi prima zi de iarnă. Acum ne bulgărim".

S-a așternut zăpada încă de vineri noaptea și în Covasna și Harghita.

Meteorologii au emis un cod portocaliu si unul galben de vreme rea și au anunțat ninsori în anumite zone, și vânt puternic.

Reporteri: Elena Bejinaru, Dan Oprea, Teodora Puzdrea, Daniel Moldovan, Natașa Paraschiv, Octavian Moldovan, Marius Grama

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
OMS: Încercarea de a muta mulţi pacienţi de la spitalul Al-Shifa ar fi extrem de problematică

Încercarea de a muta mulţi pacienţi de la spitalul Al-Shifa ar fi "extrem de problematică", a declarat o purtătoare de cuvânt a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, relatează BBC.

Spania și Italia, țările cele mai iubite de români. Ce spun experții despre preferințele oamenilor

Cu cele mai mari comunități românești, Spania şi Italia sunt ţările pentru care românii au cea mai mare simpatie, potrivit unui sondaj recent.  

Noi imagini cu indivizii care l-au torturat și ucis pe Adrian Kreiner. S-a aflat unde se ascunde coordonatorul jafului

Anchetatorii susțin că i-au identificat pe cei trei suspecți care l-au jefuit, torturat și ucis pe omul de afaceri Adrian Kreiner din Sibiu.

Recomandări
Noul an școlar începe cu probleme. Unele școli caută încă profesori, iar manualele pentru clasa a IX-a întârzie

Sunt ultimele ore din vacanța mare pentru trei milioane de copii, de la doi la 19 ani înscriși la creșă, grădiniță și școală. De luni, educatorii, învățătorii și profesorii lor îi așteaptă odihniți la cursuri.

Pensiile private ale românilor finanțează statul. Fondurile au investit 157 de miliarde de lei în titluri de stat

Fondurile de pensii private ale românilor au ajuns să administreze sume uriașe, iar o parte importantă din acești bani finanțează statul. Peste 157 de miliarde de lei din Pilonul II și Pilonul III sunt investite în titluri de stat.

Vladimir Putin i-a făcut să aștepte șapte ore pe emisarii lui Donald Trump. Mesajul pe care i l-a transmis de la Kremlin

„Situația pe care o avem de rezolvat nu e deloc simplă, dar orice dialog este util”, le-a declarat Vladimir Putin emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, pe care i-a primit sâmbătă.