Ministrul Digitalizării: „Funcţionarii care mai cer dosar cu şină vor fi cercetaţi disciplinar”

62293093
Shutterstock

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, spune că, din luna iulie, funcţionarii care mai solicită cetăţenilor  dosar cu şină vor putea fi cercetaţi disciplinar.

 

Noua regulă se aplică și pentru funcționarii care cer oamenilor copii după acte emise de instituţii ale statului român.

„Legea pe care am iniţiat-o în calitatea mea de deputat şi care a ajuns la maturitate, a fost votată de Parlament şi promulgată de preşedintele Iohannis, impune câteva interdicţii asupra administraţiilor publice, centrale şi locale, şi asupra instituţiilor de drept public - universităţi, companii de utilităţi. Despre ce interdicţii este vorba? Nu au voie să solicite copii după acte emise de instituţii ale statului român, nu au voie să găzduiască xerox-uri în incintele instituţiilor, (...), nu au voie să mai solicite dosar cu şină şi produse de papetărie. O să spuneţi că e o chestiune minoră, dar simbolic...", a afirmat Sebastian Burduja, într-o conferinţă de presă.

Ministrul a menţionat că există un termen de implementare, de şase luni.

„Deci, din iulie, practic, cetăţenii care sunt puşi în faţa unei asemenea solicitări din partea funcţionarilor pot să invoce prevederile legii, iar respectivii funcţionari se fac vinovaţi de încălcarea legii. Deci, pot fi cercetaţi disciplinar şi, în funcţie de gravitatea faptelor, dacă o fac cu intenţie sau fără, se poate merge mai departe", a afirmat Sebastian Burduja.

Ministrul a punctat că au fost lansate procedurile de achiziţie publică pentru realizarea unui cloud guvernamental, care va include şi o platformă naţională de interoperabilitate.

„Legea interoperabilităţii, de asemenea trecută de Parlament şi promulgată, impune pentru prima dată sancţiuni instituţiilor care nu-şi interconectează bazele de date. E adevărat, nu se va putea pe termen scurt. În acelaşi timp, pentru instituţiile care au în continuare proceduri şi ţin arhiva în format fizic, în loc să ceară copii de la cetăţeni, vor lua actele emise de statul român, actele în original, şi vor face copii funcţionarii. Nu îi vor pune pe cetăţeni pe drumuri. E un mic câştig. Dar până rezolvăm partea tehnică, cloudul guvernamental, platforma de interoperabilitate, este o viaţă un pic mai bună pentru cetăţeni, în sensul în care statul le face copia după actul emis tot de către stat, nu îi mai pune pe ei pe drumuri", a explicat Sebastian Burduja.

Ministrul a precizat că 2026 este termenul din PNRR pentru operaţionalizarea acestui cloud guvernamental, dar că se aşteaptă ca primul centru de date şi primele aplicaţii din cloud să fie realizate până la finalul acestui an.

„Dar pentru ca românii să simtă efectiv că nu mai sunt puşi pe drumuri între ghişee, 2026 este un orizont de timp rezonabil", a mai afirmat Sebastian Burduja, care a efectuat vineri o vizită de lucru în judeţul Alba.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Angajat al unui loc de joacă, cercetat după ce a agresat sexual o fată de 11 ani. Victima purta ochelari VR în acel moment

Angajatul unui loc de joacă din Bucureşti este cercetat de procurori după ce a agresat sexual o fată de 11 ani, fapta având loc în timp ce victima utiliza un simulator de realitate virtuală la locul de joacă.

O fată de 13 ani s-a aruncat de la etajul zece al unui bloc, după ce s-ar fi certat cu mama sa. Poliția a deschis o anchetă

Poliţiştii din Bacău anunţă că au deschis o anchetă, după o adolescentă în vârstă de 13 ani a căzut de la etajul 10 şi a ajuns în stare gravă la spital. Primele date arată că fata s-a aruncat de la etaj în urma unei discuţii în contradictoriu cu mama sa.

„Puterea din umbră”, investigație Recorder despre „Doi și-un sfert”, serviciul secret al MAI. Reacția DGPI

Publicația Recorder a lansat o investigație care dezvăluie abuzurile făcute de serviciul secret al Ministerului de Interne, cunoscut și ca „Doi și-un sfert”.

Recomandări
Măsuri anunțate de ministrul Educației, după dezastrul PISA. Elevii cu medii sub 7, pregătiri la Română și Matematică

Toți elevii cu medii sub 7 vor avea parte de pregătiri suplimentare la Limba și literatura română și la Matematică, a anunțat ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, ca măsură după rezultatele dezastruoase de la testele PISA. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Schimbare radicală în activitatea instanțelor din România. Cum se vor judeca de acum dosarele

Toate judecătoriile, tribunalele şi curţile de apel din România vor aplica, începând de marţi, 15 septembrie, o nouă procedură de gestionare a activităţii în funcţie de capacitatea de procesare a fiecărei instanţe.