Mărțișoare pentru toate gusturile. De la bijuterii, la obiecte din lemn, ceramică, hârtie reciclată, scoici sau împletituri

×
Publicitate

A fost o dimineață cu emoții de Mărțișor. În școli, băieții au fost bucuroși să dăruiască, iar fetele nerăbdătoare să afle ce, și mai ales de la cine, primesc micul simbol al primăverii.

Dacă cei mici au fost mai degrabă atenți la gest, adulții au căutat obiecte cu însemnătate. Prețurile au pornit de la câțiva lei și au depășit o sută.

De cum au pășit în clasă, fetele au fost înconjurate de colegi. Jumătate de oră le-a luat băieților să se pregătească pentru sosirea lor. Au înșirat mărțișoarele pe masă, au stabilit cui le dăruiesc și le-au admirat pe cele meșterite acasă.

Antonio a avut în gând o singură colegă.

Antonio: Pentru Maia! Pentru că Denis nu o iubește!

Reporter: Și îți place ție de ea?

Antonio: Da!

Sfios, i-a lasat fetei mărțișorul pe masă și a plecat, fără să aștepte un semn din partea ei. Dar gestul a fost apreciat.

Unii s-au încurcat în calcule.

Victor: Nu știam câte fete sunt în clasă și mi-a lipsit una.

Reporter: Și ce-ai făcut?

Victor: Le-am zis că le dau mâine.

Curajoșii au adăugat și o îmbrățișare împreună cu mărțișorul.

Dimineața s-a încheiat cu inventarul:

Maria: Am destule mărțișoare. Cel mai mult îmi place ăsta.

Reporter: De la cine l-ai primit?

Maria: Nu mai știu.

Dar găsirea mărțișorului perfect nu a fost ușoară. Mai ales dacă destinatarul a fost un adult. De la bijuterii delicate, la obiecte din lemn, ceramică, hârtie reciclată, scoici sau împletituri.

Femeie: „Ceva inovativ, cât mai natural, să te facă pur și simplu să zâmbești, să simți că vine primăvara.”

Băiat
: „Ar trebui să fie semnificative, să aibă un mesaj și asta mi se pare cel mai important. Ar trebui cumva să aibă un meaning pentru persoana căreia îi dai.”

Anul acesta inclusiv companionii necuvântători au primit mărțișoare.
 
Carmen, comerciant: „Aceștia sunt croșetati de mama pe jumătate de coajă de nucă și au un sâmbure în interior și sună când se joacă pisicuțele cu ei.”

Iar cei care nu au vrut să caute prea mult s-au orientat spre flori.

În piețe, zambilele și lalelele costă până-n 4 lei firul, în timp ce un buchet de ghiocei poate fi 3 lei.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62328145
Adolescentă de aproape 150 de kg, lăsată de părinți să moară în mizerie. Mama și tatăl ei, condamnați la închisoare
Părinţii unei adolescente britanice obeze decedate la vârsta de 16 ani în locuinţa familiei, în condiţii extrem de sordide, au fost condamnaţi miercuri de justiţie la pedepse de peste 6 ani de închisoare pentru omor involuntar prin neglijenţă gravă.
62328121
Bebeluș de 11 luni, filmat când rudele îi dau să „fumeze” o țigară electronică. Cum a reacționat mama sa
Un bebeluș de 11 luni din Australia a fost filmat în timp ce trăgea vapori de la o țigară electronică pe care mătușa sa i-a pus-o la gură. Imaginile au fost postate pe rețelele de socializare, unde au stârnit reacții dure din partea utilizatorilor.
62268875
Un român de 25 de ani a murit după ce un copac l-a lovit direct în piept, în Italia
Un român în vârstă de 25 de ani a murit, în Italia, după ce a fost lovit de un copac.