Locuitorii din 16 localităţi din Iaşi vor primi apă potabilă doar câteva ore pe zi, până la 31 august, din cauza secetei

62265093
Shutterstock

Apa potabilă va fi furnizată doar câteva ore pe zi în 16 localităţi din judeţul Iaşi, până la 31 august, societatea Apa Vital luând această decizie pe fondul secetei.

Printre cei afectaţi se numără şi locuitori de pe mai multe străzi din oraşul Hârlău, dar şi din suburbia Blăgeşti a municipiului Paşcani.

De asemenea, vor primi apă doar câteva ore zi locuitorii din comunele Lespezi, Cepleniţa, Focuri, Todireşti, Ruginoasa, Scobinţi, Pârcovaci, Deleni, Belceşti, Cotnari, Coarnele Caprei, Andrieşeni, Bivolari şi Hărmăneşti.

„Din cauza nivelului scăzut de precipitaţii înregistrat în ultimii ani, pe fondul secetei prelungite cu care ne confruntăm, debitul de apă din puţuri, drenuri şi diverse acumulări înregistrează limite deosebit de scăzute. În aceste condiţii, consumurile de apă cresc simţitor depăşind capacitatea maximă de pompare, iar rezervoarele care în condiţii normale sunt pline, se golesc cu rapiditate şi astfel întreg sistemul de alimentare cu apă este afectat”, susţine conducerea societăţii Apa Vital Iaşi.

Potrivit conducerii Apa Vital, în perioadele caniculare consumul de apă creşte de aproximativ trei ori, mulţi oameni utilizând apa pentru udatul grădinilor şi a vegetaţiei din curte.

Măsura furnzării apei după program este valabilă în toate cele 16 localităţi până la 31 august. Apa Vital precizează că ar putea reveni la programul normal de furnizare până la această dată dacă vor exista precipitaţii importante în perioada următoare.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62463195
O elevă din Craiova a fost lovită cu pumnii de către un coleg la școală, înainte de prima probă a examenului de Bacalaureat

Incident violent în prima zi a examenului de Bacalaureat!

62463194
Mai mulți profesori dintr-o școală din Galați, acuzați că ar fi persecutat și lovit un elev. Ce spun dascălii

Acuzații de bullying și plângeri penale la una dintre cele mai bune școli gimnaziale din Galați.

62463201
A sunat la 112 și a povestit îngrozită că i-a apărut în față un strigoi cu o lumânare în mână. Poliția a rezolvat rapid cazul

O glumă proastă făcută de patru adolescenți a determinat-o pe o femeie din Galați să sune la 112, convinsă că a văzut o fantomă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.