Lia Olguța Vasilescu: „Cîțu miorlăie că vine austeritatea, nu își cunoaște atribuțiile”

61939072

Vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu a reacţionat, joi, la declaraţiile ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, afirmând că acesta "miorlăie că vine austeritatea peste români din cauză de PSD", dar "nu-şi cunoaşte nici măcar atribuţiile".

"Să îi răspundem şi ministrului Cîţu, care a ieşit azi ca mâţu să miorlăie că vine austeritatea peste români din cauză de PSD, deşi guvernează ei... Se plânge de un deficit de sub 3 mld lei la pensii anul acesta. Când noi am preluat guvernarea, acest deficit era de 16 mld lei. (...) Tocmai transferul contribuţiilor pe care îl contesta PNL, fiindcă nu au cum să recunoască faptul că ieşeau degeaba în piaţă la proteste când noi aveam dreptate să facem această inginerie, a ajutat la scăderea deficitului şi la capacitatea statului de a majora punctul de pensie. Pentru că pensiile nu au crescut din împrumuturi, ci din mai buna colectare la buget, ca urmare a transferului contribuţiilor", a scris Vasilescu, pe Facebook.

Ea a susţinut că, pentru eliminarea totală a deficitului la pensii, "trebuie închis cercul şi adoptată legea lui Teodorovici care prevede reincriminarea infracţiunii de stopaj la sursă". Potrivit Olguţei Vasilescu, sunt încă mulţi angajatori care nu "varsă" contribuţiile, deşi acestea reprezintă acum banii angajaţilor, transmite Agerpres.

"Cîţu nu îşi cunoaşte nici măcar atribuţiile ca ministru de Finanţe. El mă acuza pe mine, ministrul Muncii, de proasta colectare a contribuţiilor. Apocalipticule, e fix jobul tău ca ministru de Finanţe, pentru asta te plătim!", i-a transmis Vasilescu lui Cîţu.

Vicepreşedintele PSD a adăugat că ministrul Florin Cîţu "plimbă nişte zvonuri că s-au furat bani de la buget şi e penal şi e grup infracţional". "Ce bani am furat noi? De unde? Cât? Ce fumezi?", l-a întrebat liderul social-democrat pe ministrul Cîţu.

"Spune că deficitul nu poate fi ţinut sub 3% anul acesta. Noi am putut. (...) Banca Mondială spunea săptămâna trecută că se poate", a completat Lia Olguţa Vasilescu.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a susţinut joi că economia României, în ultimii trei ani, a fost condusă după două bugete, unul prezentat în Parlament şi altul pentru finanţarea baronilor locali, exact metoda folosită de Al Capone, care avea un registru pentru Fisc şi unul pentru el. Potrivit ministrului, deficitul bugetar la 10 luni este 2,84% din Produsul Intern Brut, nivel care depăşeşte estimarea pentru întregul an, iar dacă nu se face nimic în următoarea lună şi jumătate va depăşi 4%.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62090210
Tânărul care a violat într-un „ritual” o adolescentă în Giurgiu, acuzat și de furt. Cum a făcut rost de o cruce

Tânărul de 25 de ani din Giurgiu, acuzat că a violat o adolescentă de 16 ani într-o clădire părăsită, o să fie acuzat și de furt.

62088496
Teodorovici: „Sunt Al Capone aşa cum Cîţu este şeful FBI. Nu ştie să citească un buget”

Fostul ministru de Finanţe Eugen Teodorovici a răspuns joi acuzaţiilor succesorului său, Florin Cîţu.

62057200
Mamă și fiică reținute pentru proxenetism, în Bistrița-Năsăud. Printre victime sunt și minore

O femeie în vârstă de 51 şi fiica sa, de 22 de ani, au fost reţinute de procurorii Biroului Teritorial Bistriţa-Năsăud al DIICOT pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, proxenetism şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Recomandări
Kimberly guilfoyle gettyimages 2216537913
Trump i-a cerut demisia ambasadoarei SUA în Grecia, care s-a lăudat cu demiterea Guvernului Bolojan: „Nu suntem mulțumiți”

Casa Albă a confirmat, marți, că administrația Trump i-a solicitat ambasadoarei în Grecia, Kimberly Guilfoyle, să demisioneze. 

Nicusor dan luca niculescu imago0868657446h
SURSE: Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă guvernul Luca Niculescu pică în Parlament

Președintele Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă Luca Niculescu nu trece de votul Parlamentului, susțin surse apropiate de Administrația Prezidențială.

62533111
Ungaria abrogă legea anti-LGBTIQ+ a lui Viktor Orban, condamnată de justiția europeană. „Mai sunt multe de făcut”

Deputaţii ungari au abrogat marţi, prin vot, prevederile legii „protecţiei copilului” din 2021 împotriva comunității LGBTIQ+ adoptate în timpul fostului premier naţionalist Viktor Orban.