"Legume în spații protejate": S-au copt primele legume din programul subvenționat de stat. Câți bani vor primi fermierii

×
Publicitate

Primele legume din programul subvenționat de stat s-au copt și sunt numai bune de transformat în zacuscă. Cultivatorii își vor încasa banii promiși abia după ce vor livra cantitățile impuse de autorități. Trebuie să facă asta până pe 2 decembrie.

În bazinul legumicol Grădinari, din județul Olt, peste 4.000 de agricultori sunt înscriși în programul "Legume în spații protejate". Mihai a plantat vinete și speră să își amortizeze jumătate din investiție cu banii din subvenție.

Fermier: "Este destul de întârziat, nu o să avem producții foarte bune. Dacă nu exista programul, sigur nu erau rentabile culturile pentru această perioadă. Însă speram să compensăm diferența de investiție cu legume comercializate".

Tone întregi de ardei grași, capia, roșii, vinete și castraveți sunt culese, așezate în lădițe și trimise spre piețe sau supermarketuri. Agricultorii au la dispoziție doar o lună să vândă legumele impuse de program.

Reporter: "Veți putea să livrați pentru program întreaga cantitate?".

Constantin Teiușanu, fermier: "Da".

Reporter: "Cât trebuie?".

Constantin Teiușanu, fermier: "În jur de 2.200. Pai deja am astăzi o tonă jumate".

Un fermier din Bihor adună, din cele două sere cu roșii, peste 15 tone.

Marius Pavel, fermier: "De cinci ani am făcut programul Tomata. Acum, cu programul Leguma, mergem înainte. E foarte avantajos, banii sunt necesari, atât pentru acoperirea costurilor de producție, cât și pentru venitul nostru".

Din păcate, nu toate dosarele au fost eligibile. În Olt, de exemplu, 10% dintre fermieri au fost excluși.

Mihaela Mareș, director Direcția Agricolă Olt: ''Nu au avut suprafața de 1.000 de metri pătrați așa cum prevede HG-ul, apoi au fost culturi intercalate, deci practic ei trebuia să aibă minim 1.000 de metri pătrați spațiu protejat pentru culturile de tomate, ardei, castraveți și vinete".

Legumele trebuie să ajungă la clienți până pe 2 decembrie. Abia apoi își vor primi agricultorii subvenția de 2.200 de euro.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62209347
Imagini incredibile în Sinaia. Femeie încălțată cu tocuri, cu ursul pe urme, în fața pensiunii

Imagini incredibile înregistrate la Sinaia unde urșii fugăresc oameni pe stradă. În fața acestei situații alarmante, ministrul Mediului le recomandă autorităților locale să mute sau chiar să împuște animalele periculoase.

62037358
Criză în transporturi. Mii de camioane românești riscă să fie trase pe dreapta din lipsă de AdBlue

Până de Crăciun, mii de camioane românești riscă să fie trase pe dreapta, iar transportul de mărfuri să intre într-o criză serioasă.

62222786
Cum pot românii să-și schimbe electrocasnicele la „Rabla”. Ce trebuie să dea la schimb și noutățile pe categorii de produse

Ministerul Mediului anunţă că reia programul „Rabla pentru electrocasnice'' chiar de sărbători. Cei care vor să-şi schimbe frigiderele, maşinile de spălat sau aspiratoarele vor primi un voucher de la stat, dacă îşi dau la schimb vechiturile din casă.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.