Cotele de vânătoare au fost majorate, în încercarea de a opri răspândirea pestei porcine

×
Publicitate

În încercarea disperată de a opri răspândirea pestei porcine africane, autorităţile au majorat masiv cotele de vânătoare. În bătaia puştilor vor intra atât mistreţi cât şi vulpi, şacali, coţofene şi ciori.

"Avem mistreţi, patru exemplare, avem vulpe şi şacal. La restul nu tragem că n-avem timp de joacă. Vânatul în cuiul cătării, Doamne ajută şi să avem o zi frumoasă!". Cu astfel de reguli şi-au început ziua 20 de vânători din Galaţi, care spun că au dat startul sezonului de vânătoare mai devreme la cerinţa autorităţilor sanitar veterinare, pentru combaterea pestei porcine.

Tudorel Păun, vânător: "Poziţionarea se face de la vânător la vânător, la 40 de metri unul de celălalt. Este foarte greu având în vedere că avem vântul în defavoarea noastră, din spate, mistreţul este foarte abil, foarte, are un miros foarte bine dezvoltat."

În acest context, cota de mistreţi ce pot fi vânaţi a crescut considerabil în acest sezon

Nicu Vatamanu, paznic de vânătoare: "În urmă la goană care s-a efectuat nu s-au văzut urme de pesta, ar fi dat căţeii de vreun hoit, vreo mortăciune, dar nu s-a găsit nimic.”

Din cauza vegetaţiei bogate, vânătoarea decurge anevoios, pentru că animalele reuşesc să se ascundă în iarbă şi arbuşti, iar pericolul de accidente vânătoreşti este ridicat.

Emil Dragomir, vânător AJVPS Galaţi: "Vegetaţia este foarte mare şi vânatul o să fie observat foarte greu. Dar avem câini foarte buni de vânătoare şi e posibil să-i scoată."

Până la finalul zilei, vânătorii au împuşcat 3 porci mistreţi, de la care au fost recoltate probe biologice.

La cererea autorităţilor care au nu au combătut din timp pesta porcină, vânătorii au în plan să împuşte aproape 28.000 de mistreţi. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
61986293
Salvat în ultimul moment după ce i s-a făcut rău la volan și a intrat într-un cap de pod

Un bărbat de 52 de ani din judeţul Hunedoara a fost salvat în ultimul moment de la un sfârşit tragic.

61986290
Accident grav în Constanța. Roata unei mașini s-a desprins în mers, 2 femei sunt rănite grav

Accident grav petrecut duminică la ieşire din Constanța. Două femei au ajuns în stare gravă la spital după ce roata uneia dintre maşinile implicate s-a desprins pur şi simplu, iar şoferul a pierdut controlul volanului.

61986289
Alertă cu bombă în Timișoara. Obiectul suspect, detonat de pirotehniști

A fost alerta cu bomba la Timişoara. Zona Gării de Nord a fost blocată duminică seară, după ce autorităţile au fost informate de prezenţa unui dispozitiv suspect.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.