Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost externat la o săptămână după accidentul mortal

×
Publicitate

Fostul ministru Daniel Chiţoiu a fost externat, joi după-amiază, din Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a fost internat în urmă cu o săptămână cu un traumatism toracic suferit în urma accidentului rutier în care au murit doi oameni.

Externarea fostului ministru a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al spitalului, Bogdan Opriţa, transmite Agerpres.

Daniel Chiţoiu a ieşit prin spatele clădirii, evitându-i astfel pe jurnaliştii care îl aşteptau în faţa unităţii medicale.

Pe 26 decembrie, Daniel Chiţoiu a fost implicat într-un accident rutier petrecut pe DN 7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea, în zona localităţii Zamfireşti din judeţul Argeş.

În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, dintre care unul condus de un bărbat de 82 de ani, din Piteşti, care se deplasa pe direcţia Piteşti - Râmnicu Vâlcea, şi un autoturism condus din sens opus de Daniel Chiţoiu.

În urma coliziunii dintre cele două autoturisme a rezultat decesul bărbatului de 82 de ani şi rănirea gravă a pasagerei dreapta faţă din acelaşi autoturism, care ulterior a decedat.

Daniel Chiţoiu a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, conform IPJ Argeş.

Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal 'in rem' pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, fiind audiaţi mai mulţi martori.

Imediat după producerea accidentului, Daniel Chiţoiu a fost filmat în picioare, însă ulterior acesta a fost luat cu targa şi internat la Spitalul Floreasca.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62101775
Mărturia femeii care a plătit doi asasini să-i omoare soțul. Ce au aflat anchetatorii despre ea
O femeie de 31 de ani ar fi plătit doi bărbaţi, cu 2.500 de lei, ca să îi ucidă soţul - un cetăţean italian.
62101797
VIDEO viral. Momentul în care o mașină parcată ia foc și pornește de una singură de pe loc
Locuitorii capitalei slovene Ljubljana au fost martorii unei scene inexplicabile, petrecută pe o stradă din oraș. O mașină parcată a izbucnit în flăcări și a pornit de una singură de pe loc, relatează RT.com.
62073942
Pensionarii care își vor primi banii cu întârziere luna aceasta. De ce vor întârzia pensiile
Persoanele care își încasează pensiile prin intermediul Poștei Române își vor primi banii cu întârziere în luna ianuarie, din princina sărbătorilor care au dat peste cap programul poștei.