Femeie decedată după ce a fost acroşată de o autoutilitară pe DJ 284, în Vaslui

62404255

O femeie în vârstă de 61 de ani a murit, miercuri, după ce a fost acroşată de o autoutilitară pe DJ 284, în localitatea Pâhneşti, comuna Arsura.

 

Echipajul medical solicitat să intervină la locul producerii accidentului a găsit femeia decedată.

„Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că o autoutilitară înmatriculată în municipiul Bucureşti, condusă spre localitatea Arsura de un bărbat în vârstă de 31 de ani, din municipiul Bârlad, a acroşat o femeie, în vârstă 61 de ani, din Pâhneşti, care s-ar fi aflat pe partea carosabilă, pe sensul de mers al autoutilitarei.

În urma accidentului rutier, a rezultat decesul victimei. Conducătorul autoutilitarei a fost testat alcoolscopic, rezultatul înregistrat fiind negativ", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
Verdict în cazul portarului care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel: „Pedeapsa maximă!“
Verdict în cazul portarului care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel: „Pedeapsa maximă!“
Citește și...
62404800
Alți 30 de români şi familiile acestora, evacuați din Fâşia Gaza, au ajuns în România cu o aeronavă militară
Alte 30 de persoane - cetățeni români și membri de familie ai acestora - au fost evacuate din Fâșia Gaza și au ajuns, mierucri seara, în România.
62408380
Atac mafiot la Timișoara. Cine a incendiat mașina șefului piețelor: ”Copiii mei sunt foarte speriați” ANIMAȚIE GRAFICĂ
Autoritățile din Timișoara investighează un posibil atacat de tip mafiot. Mașina de serviciu a directorului societății care administrează piețele din oraș a ars ca o torță, iar primele date indică faptul că focul ar fi fost pus intenționat.  
62408379
”Facerea", primul episod al documentarului despre Nicolae Ceaușescu, este acum pe Voyo. Detalii neștiute din viața lui
Primul episod al documentarului despre viața celui mai de temut conducător al României, Nicolae Ceaușescu, este de miercuri pe Voyo.