Dupa incidentele din ultima perioada, provocate de aglomeratia excesiva, Metrorex introduce trenuri suplimentare

61841578

Dupa numeroasele incidente care au avut loc in ultima perioada, Metrorex a decis sa introduca in circulatie trenuri suplimentare, insa doar in intervalele orare de varf.

Este vorba despre intervalele 7:00 - 9:00 si 17:00 - 19:00.

De asemenea, conform Agerpres, Metrorex va modifica, de la 1 decembrie, graficele de circulatie a garniturilor de metrou pe magistralele 1 si 3, pentru diminuarea intervalelor de succedare, conform unui plan de masuri intocmit de companie pentru imbunatatirea conditiilor de transport subteran.

Potrivit unui comunicat al Metrorex, pe magistrala 2 se va introduce un tren suplimentar, astfel numarul de garnituri aflate in circulatie ajungand la 22. Intervalul de succedare al trenurilor va fi de trei minute, maximul posibil din punct de vedere tehnic, in prezent.

Pe magistralele 1 si 3 vor fi introduse cate doua trenuri suplimentare, astfel ca numarul garniturilor care vor circula pe aceste linii va ajunge la 21 si, respectiv, 15.

"La orele de varf, atat pe magistrala 1, cat si pe magistrala 3, se circula la un interval de trei minute intre Nicolae Grigorescu si Eroilor si de sase minute pe restul distantei", precizeaza compania de transport.

De asemenea, o alta masura luata de Metrorex este monitorizarea circulatiei trenurilor, pentru evitarea in perioada de varf de trafic a sosirii simultane a trenurilor la peroanele statiilor.

"Se lucreaza la modificarea graficelor de circulatie a trenurilor de metrou pe magistralele 1 si 3, grafice ce vor intra in vigoare incepand cu data de 1 decembrie 2016. Solutia va asigura diminuarea intervalelor de circulatie pe magistralele 1 si 3 astfel: doua minute intre Nicolae Grigorescu si Eroilor si cinci minute pe restul distantei", se arata in comunicat.

Suplimentarea cu personal de conducere a trenurilor pentru micsorarea timpilor de intoarcere a garniturilor de metrou la capetele de magistrale, prin preluarea rapida a comenzilor de la posturile opuse de conducere a trenurilor si formarea unor echipe mixte compuse din angajati ai Metrorex si ai Politiei Metrou, in vederea dirijarii/dispersarii fluxului de calatori in statiile Piata Victoriei 1 si 2 si Piata Unirii 1 si 2, in zile lucratoare, intre orele 7:00 - 9:00 si 17:00 - 19:00, incepand din 31 octombrie, sunt alte masuri din planul companiei pentru imbunatatirea conditiilor de transport.

Aceste masuri vin la scur timp dupa ce mass-media a relatat despre problemele intampinate de calatori in transportul cu metroul.

CITITI SI: "Riscuri majore" de incendiu la metroul din Capitala. Statia din care oamenii nu ar avea pe unde sa iasa daca ia foc

Conform Metrorex, activitatile desfasurate de echipele de supraveghere si indrumare a calatorilor vizeaza informarea calatorilor cu privire la alegerea traseelor optime de acces si transport, indrumarea calatorilor catre accesurile si zonele de peron cu incarcare redusa, indrumarea calatorilor cu privire la utilizarea tuturor usilor de acces ale trenurilor, limitarea accesului in statii in situatii de supraaglomerare sau de urgenta, avizarea imediata a structurilor de coordonare asupra oricarei situatii de urgenta constatata, cu indicarea detaliilor necesare primei interventii si actualizarea reglementarilor in vigoare privind masurile care se iau in cazul afectarii majore a circulatiei trenurilor de metrou pentru urmatoarele cazuri: colet abandonat, alarma privind atac terorist (bomba), cazuri de suicid/tentativa de suicid, necesitate interventie prim-ajutor pentru publicul calator.

In plus, au avut loc discutii cu conducerea RATB pentru gasirea unor solutii de suplimentare a transportului public de suprafata pentru preluarea fluxului mare de calatori de pe tronsonul Berceni - Pipera.

In cursul acestei saptamani, Metrorex va participa la intalniri cu reprezentantii ISU si cu personalul specializat pentru situatii de urgenta din cadrul Ministerului Transporturilor pentru a identifica si alte masuri in vederea cresterii sigurantei transportului subteran, da asigurari compania.

"Aceste masuri au fost adoptate de conducerea Metrorex ca urmare a aglomeratiei repetate si a evenimentelor petrecute in ultima perioada, in special pe magistrala 2 de metrou. Am considerat ca in aceasta situatie interventia este necesara in cel mai scurt timp cu putinta, pentru ca ne dorim sa ne bucuram in continuare de increderea calatorilor si sa le oferim cele mai bune conditii de transport", afirma Metrorex.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
61787606
Victor Ponta si Dan Sova, in fata judecatorilor ICCJ intr-un nou termen in dosarul "Rovinari - Turceni"

Fostul premier Victor Ponta si Dan Sova revin, marti, in fata judecatorilor ICCJ, unde sunt judecati pentru fapte de coruptie.

61844179
Simulare de cutremur cu magnitudine 7 pe scara Richter. Rezultatele scenariului: 1500 de morti si 3910 de raniti in Bucuresti

Scenariul exercitiului ''SEISM 2016'' arata ca dupa primele 12 ore de la producerea cutremurului de peste 7 grade pe scara Richter s-u inregistrat in Capitala 3.910 persoane ranite, 1.500 decedati si 2.600 de persoane sinistrate.

61844109
Nou protest al transportatorilor, miercuri, in Capitala. Restrictii de circulatie in Piata Victoriei pana la ora 17:00

Un nou protest al transportatorilor va bloca circulatia in Bucuresti. Miercuri, traficul va fi restrictionat in Piata Victoriei.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.