Detalii în cazul jafului asupra unei mașini a Poștei Române, în Balș. Cine a pus la cale totul

61323960

Noi detalii apar în cazul jafului comis asupra unei mașini a Poștei Române, pe data de 9 septembrie, în Balș.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, patru bărbaţi au fost reţinuţi în acest caz, iar unul dintre aceştia este chiar angajatul Poştei care fusese agresat în momentul comiterii faptei.

Polițiștii au efectuat, marți, 8 percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Slatina şi Caracal, opt persoane fiind conduse la audieri la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

“În fapt, în urma probatoriului administrat, patru bărbaţi cu vârstele cuprinse între 24 şi 50 ani, din municipiul Slatina şi comuna Ipoteşti, sunt bănuiţi că în urma unei înţelegeri anterioare ar fi simulat comiterea infracţiunii de tâlhărie în vederea sustragerii banilor aflaţi în maşină”, au precizat reprezentanţii IPJ Olt, potrivit News.ro.

Cei patru bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi miercuri instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Unul dintre cei patru bărbaţi este angajatul Poştei care a fost agresat în momentul comiterii jafului.

Poliţiştii au fost sesizaţi pe data de 9 septembrie, prin 112, despre faptul că o persoană necunoscută, cu faţa acoperită, ar fi sustras, prin violenţă, o geantă cu o sumă de bani dintr-o maşină, din oraşul Balş, după care ar fi fugit.

Maşina respectivă aparţine Poştei Române şi era parcată în faţa unui oficiu poştal. Unul dintre angajaţii Poştei a fost agresat de autorul jafului, el fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62076270
Percheziţii la Nuțu Cămătaru, în cazul maimuţei evadate. Ce animale s-au mai găsit

După scandalul de săptămâna trecută, când o maimuţă a circulat liberă prin Bucureşti, miercuri în zori, poliţiştii şi procurorii au făcut percheziţii în locuinţa interlopului Nutu Cămătaru şi surpriză: au mai găsit animale exotice în curtea lui.

62078011
Mandatul de arestare pe numele lui Dincă, prelungit. Anunțul magistraților

Magistrații Tribunalului Olt au prelungit, miercuri, cu 30 de zile, până pe 24 octombrie, mandatul de arestare pentru Gheorghe Dincă.

62078008
Traficul rutier pe Defileul Jiului se închide astăzi. Cât durează restricția

Traficul rutier va fi întrerupt, miercuri, pe Defileul Jiului (DN 66), între orele 11.00 şi 14.00, pentru executarea unor lucrări de punere în siguranţă a participanţilor la trafic pe acest sector de drum.

Recomandări
Ccr agerpres
Ordonanța SAFE a Guvernului Bolojan, reclamată de Sorin Grindeanu, a fost declarată neconstituțională de judecătorii CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis astăzi că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Parlamentul european shutter
Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră. Ce sprijin ar putea primi România

Parlamentul European (PE) solicită UE să ia în considerare desfăşurarea unei operaţiuni navale în Marea Neagră, ca urmare a ultimelor atacuri soldate cu victime împotriva unor nave comerciale civile.