Cum se vinde mierea în vreme de pandemie: ”Bagă banii în cutie, serveşte-te!”

62117602

”Bagă banii în cutie, serveşte-te”. Astfel sună mesajul scris pe o cutie de carton, pe marginea DN 76, în Bihor, care îmbie trecătorii să plătească şi să se servească, fără intervenţia vreunui vânzător.

 

Comerțul continuă în Bihor, fără pericol de contaminare cu viruşi, deci cu păstrarea ”distanței sociale”, scrie Bihoreanul.

Informaţia, alături de imaginea sugestivă, a fost postată duminică pe Facebook, de un orădean, conform căruia imaginea a fost realizată ”pe marginea drumului, în faţa unei pensiuni dintre Hidişel şi Băile Felix”.

Cutia de carton este amplasată pe un fund de butoi şi serveşte drept panou informativ, dar şi ca puşculiţă pentru cei care circulă prin zonă.

”Miere de albină polifloră, 1 borcan = 1 kilogram = 35 de lei. Bagă banii în cutie, serveşte-te”, arată mesajul de pe carton.

A pus și alcool pentru dezinfectare

Ca orice comerciant care se respectă, vânzătorul a pus pe butoi și o sticlă cu spirt sanitar, căci, nu-i așa, în vreme de pandemie, banii nu se primesc oricum, ci numai după o dezinfectare în prealabil.

Soluția pare că e și folosită de cumpărători, dat fiind nivelul de lichid dezinfectant care a rămas în flacon.

„Dacă nu eram cu mașina, poate trăgeam și o dușcă de spirt”, mai scrie autorul, amuzant.

”Procedura de cumpărare m-a încântat. Puţine lucruri sunt mai frumoase decât încrederea”, arată textul care însoţeşte imaginea.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62117599
Cine e cea mai tânără victimă a coronavirusului în România. De la cine ar fi luat virusul femeia de 27 ani
Tânăra de 27 de ani din judeţul Botoşani care a decedat, duminică, după ce a contactat virusul COVID-19, este cea mai tânără persoană decedată în România de la declanşarea epidemiei de coronavirus.
62117594
Asistente din Spitalul Județean Suceava, acuzate că au furat dezinfectanți și materiale sanitare
Prefectul judeţului Suceava, Alexandru Moldovan, a solicitat poliției să verifice o sesizare conform căreia cadre medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) sustrag materiale dezinfectante şi de protecţie din unitatea sanitară.
62117592
Dosar penal pentru un bărbat care a părăsit carantina instituţionalizată ca să-şi cumpere ţigări
Poliţiştii suceveni au întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor şi distrugere unui bărbat care nu a respectat măsura carantinării pentru că a vrut să-şi cumpere ţigări.