”Contrabandă cu și fără filtru”. Mafia care păgubește statul cu sute de milioane de euro

×
Publicitate

În domeniul contrabandei, cea mai activă formă de crimă organizată din România este cea reprezentată de traficul cu țigări, o mafie care prejudiciază anual statul român, după unele estimări, cu peste 300 de milioane de euro.

Drumul țigărilor este dublat și de drumul șpăgilor, iar autoritățile părtașe la fenomenul contrabandei sunt deranjate mai rar.

Așa că, în micile comunități de la graniță, contrabanda cu țigări este un fenomen social.

Contrabandiștii sunt bine organizați, pe paliere, în comunități în care se simt protejați și intangibili. Când pică o grupare, alte două îi iau locul, iar în anumite zone din România, contrabanda cu țigări este, pentru unii, un mod de viață, o meserie.

Și pare imposibil de stârpit mai ales acolo unde până și stâlpii comunității devin părtași in filiere. Fenomenul este și mai dificil atunci când contrabandiștii iau de partea lor oameni chiar din tabăra adversă.

În dosarele instrumentate de DIICOT, procurorii cercetează polițiști de frontieră, de la Rutieră și din alte structuri, suspiciunea fiind că sprijină structuri de crimă organizată.

”CONTRABANDĂ CU ȘI FĂRĂ FILTRU” – pe larg, duminică, 20 februarie 2022, la ”ROMANIA, TE IUBESC”!

Rares Nastase, contrabanda, tigari
Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62210849
Bode, la bilanţul Jandarmeriei Române: „Cea mai mică greşeală este speculată şi transformată într-un Breaking News”
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat, marţi, la prezentarea bilanţului Jandarmeriei Române pe anul 2021, că aceia care încearcă să discrediteze această instituţie au o abordare greşită.
62235849
DNA cere cu fermitate desființarea SIIJ. Numai procurorii structurii sunt pregătiți să ancheteze corupții
DNA cere cu fermitate desființarea SIIJ și revenirea în aria de competență a procurorilor săi cercetarea magistraților suspectați de fapte de corupție.
62241730
Botoşani: Bărbatul care şi-a omorât fosta soţie va fi expertizat psihiatric
Bărbatul din Botoşani care, în cursul zilei de luni, şi-a omorât fosta soţie şi le-a rănit, prin înjunghiere, pe mama şi sora acesteia va fi expertizat psihiatric.