Ce s-a întâmplat la maternitatea Giulești în 2010. Mari incendii produse în spitale în ultimii 10 ani

×
Publicitate

În ultimii 10 ani, tragedii ca cea de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț s-au repetat periodic în spitalele din România. Cel mai grav incident de acest fel a avut loc la maternitatea Giulești, în 2010.

Zece persoane au murit sâmbătă, 14 noiembrie 2020, în urma unui incendiu izbucnit la secţia Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.

Medicul de gardă de la secţia ATI a suferit arsuri de gradul 2 şi 3 pe circa 80% din suprafaţa corporală. Persoanele rănite în urma incendiului vor fi transportate la Iaşi.

Incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă şi degajare mare de fum şi a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. A fost localizat şi lichidat în cel mai scurt timp.

"Zece persoane au fost declarate decedate, iar şapte persoane sunt în stare critică, inclusiv medicul de gardă", a spus, la Antena 3, Irina Popa.

Ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru se va deplasa, în cursul serii, la Piatra Neamţ pentru evaluarea situaţiei, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Ce s-a întâmplat la maternitatea Giulești

 

Cel mai grav incident de acest gen s-a produs la 16 august 2010 la secţia de Reanimare a maternităţii Giuleşti din Capitală.

Trei nou-născuţi au decedat în seara zilei tragediei. Opt bebeluşi au fost transportaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu, patru dintre aceştia, cu arsuri pe 30, 40 şi 50 la sută din suprafaţa corpului.

A doua zi, încă un nou-născut a decedat la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu. Trei zile mai târziu un alt bebeluş a decedat ridicând numărul morţilor la cinci.

În urma exploziei au fost evacuate 113 persoane, respectiv 53 de copii şi 60 de femei.

Citiți mai multe despre acest caz AICI.

În ultimii zece ani s-au mai produs o serie de incidente similare

 

11 aprilie 2018 - Un puternic incendiu a izbucnit la etajul şase al Institutului de Boli Cardiovasculare din Iaşi, 18 pacienţi fiind evacuaţi. În momentul producerii incendiului în clădire se aflau 120 de persoane, acestea fiind transferate la alte unităţi medicale. Unul dintre pacienţii transferaţi de la Terapie Intensivă, din clădirea în care a avut loc incendiul a murit la Institutul Regional de Oncologie. Pentru stingerea incendiului care a afectat o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi a fost nevoie de mobilizarea a 62 de pompieri, intervenţia a opt autospeciale de stingere şi a autoscării. Focul a fost stins după mai bine de şase ore de la izbucnire. Acesta ar fi izbucnit din cauza supraîncălzirii instalaţiei electrice veche. Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi a deschis o anchetă pentru a stabili dacă a fost încălcată legislaţia în ceea ce priveşte "sănătatea în muncă", scrie Agerpres.

10 martie 2018 - O infirmieră a suferit arsuri pe membre într-un incendiu care s-a produs într-un salon de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia. Femeia a suferit arsuri de gradele 1 şi 2 pe mai mult de 20% din corp. Totodată, o asistentă a fost intoxicată cu fum. Incendiul s-a produs într-un salon situat la etajul al II-lea, nefiind necesară evacuarea bolnavilor din celelalte saloane. În salon se aflau două persoane, din care una era decedată înainte de izbucnirea focului.

19 noiembrie 2015 - Un incendiu de proporţii s-a produs la un spital din oraşul Simeria, judeţul Hunedoara. Incendiul s-a manifestat la etajul unu al clădirii spitalului. Aproximativ 50 de persoane au fost evacuate.

7 iunie 2015 - Un incendiu a izbucnit la Spitalul Judeţean Baia Mare, la etajul I, chiar deasupra Unităţii de Primire Urgenţe, cel mai probabil de la o ţigară aprinsă aruncată de la etajele superioare. Nu a fost nevoie de evacuarea personalului sau pacienţilor, şi nimeni nu a fost rănit.

3 aprilie 2015 - Spitalul Vechi din municipiul Satu Mare a fost afectat de un incendiu. Focul s-a propagat de la Secţia de Psihiatrie Cronici, aflată la subsol, unde un pacient a dat foc unei saltele.

15 februarie 2014 - Un incendiu a avut loc la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati. Incendiul s-a manifestat la etajul şase al Spitalului, unde se afla secţia de chirurgie.

18 noiembrie 2013 - Un incendiu a izbucnit la panoul electric al Spitalului Floreasca, acesta fiind stins până la venirea echipajelor de pompieri. Focul a fost provocat cel mai probabil de un scurtcircuit la reţeaua electrică.

9 mai 2010 - Un depozit de produse farmaceutice veterinare din Slatina a luat foc şi flăcările s-au extins şi la o casă din apropiere, echipaje de pompieri acţionând pentru stingerea incendiului mai bine de 40 de minute. Nu s-au înregistrat victime.

16 martie 2010 - Şapte copii şi 15 cadre medicale au fost evacuate de la etajul cinci al Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin, din cauza unui incendiu izbucnit la camera de gardă a secţiei de pediatrie. Atât copiii internaţi în spital, cât şi cadrele medicale riscau să se intoxice cu bioxid de carbon dacă operaţiunea de evacuare şi aerisire a saloanelor nu s-ar fi efectuat la timp.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Controale în toate secțiile de terapie intensivă din țară, după incendiul de la SJU Piatra Neamț

Guvernul a decis ca echipe mixte DSP şi IGSU să demareze de luni controale în toate secţiile ATI, la nivel naţional, care să verifice instalaţiile şi condiţiile de punere în funcţiune a aparaturii medicale.

Incendiu într-un bloc din Galați. 2 persoane au murit, iar alte 3 au fost intoxicate cu fum. VIDEO

Două persoane au murit iar alte trei au fost intoxicate cu fum în urma unui incendiu produs, duminică dimineaţă, într-un apartament din municipiul Galaţi.

Procurorul din dosarul Colectiv conduce ancheta în cazul incendiului de la Piatra Neamț

O echipă formată din procurori de la Parchetul General, poliţişti şi specialişti în investigarea incendiilor au demarat, duminică dimineaţa, cercetarea la faţa locului în cazul incendiului de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ.

Recomandări
MF anunță execuția bugetară la 7 luni: Deficitul se reduce cu 28,36 miliarde de lei față de 2025 și coboară la 2,34% din PIB

Ministerul Finanțelor a făcut publică luni execuția bugetară pe primele 7 luni ale anului, potrivit căreia deficitul s-a redus cu 28,36 miliarde lei, până la 2,34% din PIB.

SUA au atacat din nou Iranul. Teheranul anunță represalii și lovește baze americane din Iordania

Statele Unite au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului împotriva unor ţinte americane din Iordania, transmite AFP.

Simplu de aplicat. Cum folosim metoda ”sinking funds”, ca să evităm cheltuielile prea mari, care lovesc bugetul familiei

Vacanța e pe terminate, începe școala și urmează o lună aglomerată pentru bugetul familiei. Dacă unele cheltuieli sunt neprevăzute, pentru altele ne putem pregăti din timp.