Câte persoane vor putea participa la o petrecere, după 1 iunie? Răspunsul lui Marcel Vela

62128302
Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul de Interne Marcel Vela a făcut, vineri, noi precizări despre măsurile de relaxare de la 1 iunie. Astfel, de la această dată vom putea merge la plajă, însă petrecerile private se vor desfășura în continuare în cadru restrâns.

„A fost aceeași condiție și înainte de 1 iunie și acum este, la petrecerile private în aer liber pot participa cel mult 16 persoane, iar în spațiile închise, în apartament, maxim 8. Acum a rămas aceeași regulă pentru că nu s-a intervenit nici pe zona de evenimente private și nici pe numărul de participanți”, a declarat Vela, aflat într-o vizită la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I.

Ministrul Afacerilor a mai declarat că ştrandurile, bazinele şi piscinele, deschise sau închise, nu vor putea funcţiona începând din 1 iunie, ci doar plajele, în anumite condiţii.

"În bazinele descoperite sau acoperite sau în piscine sunt interzise activităţile de la 1 iunie. Dacă situaţia epidemiologică, statistica medicală vor fi de bun augur, după analizele făcute de specialişti înainte de 15 iunie, evident că se va lua în calcul şi această posibilitate. Dar, de luni, nu este deschisă activitatea ştrandurilor, piscinelor, bazinelor, sub nicio formă", a declarat Vela, aflat într-o vizită la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I.

El a precizat că oamenii vor putea merge la plajă, dacă se respectă măsurile de siguranţă sanitară.

"Plajele autorizate vor putea fi deschise de la 1 iunie. În condiţii de siguranţă medicală, sanitară, doar pe şezlonguri şi doar cu distanţă între amplasamentele acestor şezlonguri. Până pe 1 iunie vor apărea şi ordinele comune ale miniştrilor, fie că este vorba de zona sportivă - ministrul Tineretului şi Sporturilor şi împreună cu ministrul Sănătăţii, fie că este vorba de zona alimentaţiei publice, cu ministrul Economiei, cu responsabilii din zona sanitar-veterinară şi ministrul Sănătăţii sau în zona plajelor, ministrul Economiei, ministrul Sănătăţii şi ministrul Mediului. Aşadar, de luni, iată, există această perspectivă de a implementa a doua relaxare după starea de urgenţă, în această stare de alertă. Dar, în continuare trebuie să respectăm regulile cu privire la purtarea măştii, cu distanţarea, cu tot ceea ce înseamnă comportamentul nostru, astfel ca din 15 iunie să avem posibilitatea de a trece într-o nouă etapă de relaxare, spre o viaţă şi o etapă normală", a afirmat ministrul de Interne.

Marcela Vela a amintit că tot de la 1 iunie nu se va mai completa declaraţia pe propria răspundere pentru ieşirea din localitate sau din zona metropolitană.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62126439
Normele pentru redeschiderea teraselor: maximum patru clienţi la o masă; meniurile nu se transferă

Normele care trebuie respectate la redeschiderea teraselor au fost publicate în Monitorul Oficial, acestea stabilind că nu se va permite accesul clienţilor cu simptome respiratorii.

62128266
O cățelușă jandarm a ieșit la pensie, în Mureș. Cum poate fi adoptată

După o viață la datorie, o cățelușă jandarm a ieșit de curând la pensie și acum își cauă locul potrivit pentru o bătrânețe frumoasă.

62116491
Tătaru, despre vaccinul românesc anti-COVID: Rezultatele cercetării, preluate pentru studii pe şoareci

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, vineri, că a cerut o evaluare în cazul cercetărilor efectuate cu privire la un vaccin românesc anti-COVID la Centrul Oncogen din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.