Blindatele americane au intrat în România pe la Nădlac. Urmează să ajungă și soldații FOTO și VIDEO

×
Publicitate

Primele blindate americane dislocate din Germania au sosit la Vama Nădlac, miercuri seară. Convoaiele cu tehnică militară au pleacat joi dimineață spre Constanța.

Sunt doar o parte dintre efectivele care vin pe rând la noi în țară. Un detaşament al Forţelor navale, cu 50 de militari şi patru aeronave de luptă F18, a ajuns la Fetești.

Vor participa la o misiune de antrenament, de 10 zile, alături de piloţii noştri, şi vor testa toate scenariile posibile.

Escortate de maşini ale Poliţiei Militare, primele 18 vehicule militare, între care şi transportoare blindate, au intrat miercuri la noi în țară prin Vama Nădlac 1, în jurul orei 19.30. Alte două convoaie au ajuns miercuri noapte. În total sunt 60 de vehicule cu echipamente militare, care au staționat în terminalul din Vama Nădlac, pentru ca cei ca şoferii - români şi polonezi - să se odihnească. Joi vor străbate toată ţara, până la Constanța.

Lt. col Sorin Semeniuc comandantul batalionului 191 infanterie Arad: „Se vor constitui într-un convoi mai mare şi ulterior reiau deplasarea spre Mihail Kogălniceanu. În graficul de deplasare urmează să vină în țară şi personalul militar, soldații propriu-zis.”

În România a sosit, deocamdată, doar tehnica de luptă. Militarii - 1000 de americani - vor veni de la o bază din Germania. Comandantul regimentului a făcut o prezentare a efectivelor.

Colonel Joe Ewers, comandantul regimentului al doilea de cavalerie, SUA: „Soldații noștri pregătesc pentru deplasare blindatele și celelalate echipamente importante ale misiunii. Primii soldați vor ajunge în România în 24 de ore. Pe lângă transportoarele blindate Striker, unii dintre cei mai de ispravă tineri și tinere ai Americii au plecat sau vor porni spre România, în zilele următoare. Aceștia formează elementul central al unei incredibile echipe armate, combinată. Și cu mândrie fac parte din alianță (NATO).”

Şi patru aeronave F18 Super Hornet care erau staționate în Marea Mediterană la bordul portavionului american Harry S. Truman au primit ordin să plece în România. Au ajuns deja la Baza 86 Borcea aflată la nici 100 de kilometri de Marea Neagră. Aici s-au alăturat aeronavelor românești de luptă F16, care desfășoară misiuni de poliție aeriană.

Primul zbor de antrenament a ținut aproximativ o oră, iar misiunea a fost monitorizată din turnul de control de piloți și specialiști militari români.

Avioanele de vânătoare F18 Super Hornetpot atinge o viteză maximă ce 1900 de km/h şi pot ajunge în doar câteva zeci de minute de aici, de la Fetești, până la Satu Mare de exemplu. Cântăresc 14 tone însă pot fi echipate cu încă 7 tone de armament. Vorbim de 10 tipuri de rachete și mai multe tipuri de bombe.

În următoarele zile și Germania va trimite în România pentru alte zboruri de antrenament trei aeronave Eurofighter Typhoon.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62241580
Cununie de poveste în Cluj-Napoca. Mirele are 84 de ani, soția este cu 10 ani mai tânără: Ne-am cunoscut în secolul trecut

După aproape jumătate de secol, doi străbunici din Cluj-Napoca s-au regăsit, s-au reîndrăgostit, și au hotărât să se căsătorească.

62241579
O mașină alimentată de GPL s-a făcut scrum, în centrul Bucureștiului. Șoferul, la un pas de tragedie

Un șofer din București s-a salvat în ultima clipă, după ce mașina lui a luat foc, în mers, pe Calea Victoriei.

62241583
O pensionară și-a rupt mâna după ce s-a împiedicat de un blocator de parcare. Proprietarul era obligat să-l scoată

O pensionară de 60 de ani din Târgu Jiu s-a ales cu dublă fractură la o mână, după ce s-a împiedicat de un dispozitiv de blocare, montat ilegal într-o parcare din oraș.

Recomandări
Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

62520768
Ce negociază, de fapt, Rusia și SUA pe lângă discuțiile despre Ucraina. Cine ar profita de pe urma unui acord de miliarde

Discuțiile SUA cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina includ și un acord petrolier de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar putea beneficia oameni de afaceri din Orientul Mijlociu, potrivit The New York Times, citat de Reuters.

Rubio guilfoyle afp
Reacția lui Marco Rubio despre ambasadoarea SUA în Grecia, după scandalul legat de România

Marco Rubio, şeful diplomaţiei americane, îi ia apărarea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în plin scandal privind achiziţii de gaz.