Artistul Ioan Bolborea, care a realizat mai multe sculpturi pentru Primăria Capitalei, acuzat de înșelăciune

62174141

Artistul Ioan Bolborea, care a realizat mai multe monumente pentru Primăria Capitalei, este acuzat de înșelăciune, după ce ar fi folosit pentru executarea acestora materiale de calitate inferioară.

 

Sculptorul Ioan Bolborea ar fi prejudiciat astfel municipiul București cu 18 milioane de lei, arată un comunicat al Poliției Române.

”Ieri, 12.02.2021, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au pus in aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară intr-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune in formă continuată care a produs consecințe deosebit de grave (11 acte materiale)”, a transmis poliția.

Potrivit oamenilor legii, ”din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că în perioada 2005-2016, suspectul, în calitate de autor/artist a încheiat mai multe contracte cu Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic, prin care s-a angajat sa realizeze mai multe monumente de for public, sculptură din material definitiv bronz, însă acesta ar fi urmărit executarea acestora din materiale de calitate inferioară, cauzând beneficiarului un prejudiciu in valoare totală de aproape 18. 000.000 lei, reprezentând sumele plătite prin aceste contracte”.

 

Mai multe statui, ridicate în vederea expertizării

 

”Cu ocazia perchezițiilor efectuate au fost identificate mai multe bunuri de valoare probatorie printre care o statuetă ce reprezinta "Lupa Capitolina" (Lupoaica), mai multe componente ale unor ansambluri statutare, statuete tip machetă, care au fost ridicate in vederea expertizării, precum si mai multe înscrisuri și sume de bani în lei și euro, toate ridicate în vederea continuării cercetărilor. Bărbatul a fost condus la audieri la sediul Serviciului Investigații Criminale. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, care a produs consecințe deosebit de grave”, se mai arată în comunicat.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62170652
A noua tranșă de vaccin Pfizer BioNTech va ajunge sâmbătă în România. Câte doze primim

A noua tranşă de vaccin Pfizer BioNTech, de 196.560 de doze, va ajunge sâmbătă în ţară.

62173071
Doi tineri din județul Dolj au fost găsiți morți în baia locuinței lor. Au fost intoxicați cu gaze

Doi tineri din judeţul Dolj au fost găsiţi morţi, vineri, în baia locuinţei, iar anchetatorii deplasaţi la faţa locului au constatat că în încăperea respectivă era un miros puternic de gaze, care provenea de la butelia unui dispozitiv de încălzit apa.

62174085
O mașină alimentată cu GPL a luat foc în mers, la Târgoviște. Ce a făcut șoferul

A fost panică vineri pe Drumul Naţional 72A, la ieșire din Târgoviște.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.