(P) Peste 8 milioane de euro au transferat migrantii din UK in Romania in ciuda anuntului legat de alegerile anticipate

TransferGO

Situatia politica extrem de tensionata din Marea Britanie nu i-a descurajat pe romanii plecati la munca in Regatul Unit sa trimita bani acasa.

TransferGo a fost unul dintre cele mai folosite astfel de servicii de transfer international online de bani, iar cifrele companiei arata ca incertitudinea generala, care se traduce de obicei printr-un pesimism al consumatorilor ce se regaseste si in deciziile lor financiare, nu a dus la o incetinire a fluxurilor de bani.

Premierul Theresa May a pierdut majoritatea absoluta in urma recentelor alegeri parlamentare, declansate tocmai din dorinta liderului din Downing Street de a-si consolida puterea si mandatul pentru negocierea iesirii Marii Britanii din UK.

”O palma in fata pentru Theresa May”, au titrat ziarele europene de a doua zi.

In ciuda esecului, May a primit mandat de la Regina Elisabeta a II-a pentru formarea unui nou cabinet, anuntat la sfarsitul saptamanii si care nu s-a dovedit a fi cu mult diferit fata de cel de dinainte. Conservatorii lui May depind, insa, de o intelegere cu Partidul Democrat Unionist (DUP), o formatiune nord-irlandeza mica si ultra-conservatoare pentru a forma o majoritate in Parlament.

Citește și
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Acordul intre cele doua partide ar putea fi amanat pe saptamana viitoare, ca urmare a incendiului care a izbucnit marti noaptea la Grenfell Tower (vestul Londrei), soldat cu moartea mai multor persoane si ranirea a cel putin 50.

In ciuda esecului suferit de May la alegeri, cosiderat de unii analisti a fi un vot impotriva Brexitului, premierul britanic a declarat marti, la Paris, in cadrul unui briefing de presa sustinut alaturi de presedintele francez Emmanuel Macron, ca Marea Britanie va mentine calendarul pentru Brexit.

Negocierile ar urma sa inceapa saptamana viitoare. In replica, Macron a afirmat ca ”usa va fi mereu deschisa”, in situatia in care Regatul Unit decide sa ramana totusi in Uniunea Europeana.

Chiar daca politicienii englezi se vor razgandi, procesul de iesire din UE a fost deja demarat. Marea Britanie nu ar trebui sa se astepte sa beneficieze de aceiasi termeni favorabili pentru a ramane in Uniune, a fost mesajul transmis de Guy Verhofstadt, coordonatorul pentru Brexit din cadrul Parlamentului European.

Desi evenimentele ultimelor saptamani s-au resimtit si in plan economic, orasul londonez cerandu-i lui May un soft Brexit, astfel incat investitorii sa isi controleze mai bine pierderile, romanii plecati la munca in UK au continuat sa trimita bani acasa.

Din aprilie, de cand premierul britanic a anuntat declansarea alegerilor anticipate, romanii au trimis prin TransferGo aproximativ 8 milioane de euro, cifra care nu arata deloc rau avand in vedere ca in astfel de momente, diversele teorii si afirmatii aruncate in spatiul public au tendinta sa inspire frica si retinere in randul consumatorilor.

Reprezentantii TransferGo spun ca au remarcat un trend ascendent in ceea ce priveste numarul de oameni interesati de serviciul lor chiar in aceasta perioada. Inregistrarile de conturi noi au crescut.

Mai mult, in mai a fost atins un nou record din acest punct de vedere. Se pare ca in contextul in care lira a scazut, romanii obisnuiti sa trimita bani prin metodele alternative au cautat solutii mai avantajoase pentru buzunarele lor.

TransferGo este un serviciu de transfer online de bani rapid, sigur si usor de folosit prin care poti trimite bani international in si dinspre 45 de tari din intreaga lume.

Tehnica folosita de ei permite si perceperea unor costuri mult mai mici decat cele ale concurentei. Spre exemplu, un transfer online de bani din Marea Britanie poate avea un comision fix de 0,49 lire sterline cu optiunea Economic, iar unul din Romania 9 lei.

In mai putin de patru ani, TransferGo a castigat increderea a peste 200.000 de migranti, ajungand la un milion de transferuri internationale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) UniCredit Bank lansează platforma onemarkets Fund. Noi oportunități de investiții pentru români
(P) UniCredit Bank lansează platforma onemarkets Fund. Noi oportunități de investiții pentru români

UniCredit Bank lansează platforma onemarkets Fund, aducând noi oportunități de investiții pentru piața românească, prin lansarea a 14 noi fonduri mutuale.

Opt cursuri și workshop-uri intensive și peste 20 de speakeri internaționali și români la GPeC SUMMIT 20-21 mai 2024
Opt cursuri și workshop-uri intensive și peste 20 de speakeri internaționali și români la GPeC SUMMIT 20-21 mai 2024

PRO TV și VOYO sunt parteneri media principali ai GpeC. Aflat la a 19-a ediție anuală, GPeC SUMMIT este considerat cel mai important eveniment de E-Commerce și Digital Marketing din CEE și se va desfășura în București pe 20-21 Mai.

(P) Altex adaugă în rețeaua sa, de peste o sută treizeci de magazine, un nou magazin în Timișoara
(P) Altex adaugă în rețeaua sa, de peste o sută treizeci de magazine, un nou magazin în Timișoara

Altex adaugă în rețeaua sa, de peste o sută treizeci de magazine, un nou magazin în Timișoara.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.