(P) Abilitatea de a înțelege riscurile și oportunitățile creează șanse de câștig

economii

Educația financiară este despre cum ne valorificăm veniturile, despre cât de mult de prețuim munca depusă pentru obținerea acestora și despre cât de abili suntem în a identifica oportunitățile și riscurile, atunci când vine vorba despre economisire.

Fiecare dintre noi își cunoaște prețul, știe câți bani valorează fiecare oră muncită; sau ar trebui să știe. Cu toate acestea, prea puțin ne gândim la acest aspect atunci când deschidem portofelele sau când trecem cardul prin POS.

La nivel european, românii sunt cei mai conservatori atunci când vine vorba despre alternativele de plasare a economiilor, majoritatea (70%) preferând să le păstreze cash sau în depozite bancare, chiar dacă aceste modalități se dovedesc a fi nerentabile, deoarece nu produc un plus de valoare care să acopere nici măcar rata inflației.

Pe de altă parte, investitorii în fondurile mutuale, puțini la număr la nivel național (aproximativ 320 000), preferă investițiile în fondurile cu venit fix (aproximativ 80%), date ce ne spun că românii nu au apetit pentru risc. Acest fapt ne arată că acești investitori privesc cu neîncredere evoluția pieței de capital, manifestând reținere față de fondurile diversificate sau cele de acțiuni, din cauza volatilității crescute.

„Toți auzim povești despre succes sau despre eșecuri, dar ideea este că trebuie să-ți configurezi propriul traseu, să îți creezi propriile repere, care să te ajute să evoluezi și să îți desenezi viitorul financiar în nuanțe mai luminoase. Educația financiară ne ghidează cum să facem cheltuieli planificate, economii la momentul încasării venitului și să fixăm clar obiectivele și motivul pentru care investim”, spune Alina-Huidumac Petrescu, Director Portofolii private Certinvest.

Citește și
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Și totuși, pentru ce economisim și ce facem cu economiile noastre?

Cu toții știm că nu există investiție care să fie complet lipsită de riscuri, context în care trebuie să definim riscul ca fiind probabilitatea de a produce pierderi în raport cu investiția realizată.

De cele mai multe ori, oportunitățile financiare sunt asociate riscurilor; astfel, teama de a pierde bani ne determină ca nici măcar să nu investigăm ce oportunități de creștere putem avea pentru economiile personale. Din păcate, educația financiară superficială ne blochează perspectiva de a detecta oportunitățile și mijloacele cele mai adecvate și rămânem prizonierii unor concepții depășite.

De ce ar trebui să economisești și să investești?

Dacă cel puțin unul dintre argumentele de mai jos vă motivează, atunci nu mai e timp de pierdut:

1. Pentru că doar așa vei putea să îți protejezi banii de inflație și să îți poți menține nivelul de trai, fără să fii nevoit să recurgi la împrumuturi sau la un al doilea job. Bineînțeles, nu există investiții fără riscuri, dar așa cum spuneam și mai înainte, acestea trebuie puse în balanță cu oportunitățile, pentru a nu face alegeri pe care apoi să îți fie greu să le mai corectezi.

2. Pentru a le permite banilor deja câștigați să producă la rândul lor alți bani, care să îți sporească averea. Stând cu banii în bancă, riști să prinzi o criză și să nu mai poți face nimic. Într-un fond de investiții, banii câștigați ca urmare a randamentelor obținute sunt reinvestiți, generând la rândul lor alte câștiguri. Din păcate, frica de a pierde bani ne paralizează într-o lipsă de reacție, cauzată de lipsa cunoștințelor financiare, care ne face să nu sesizăm oportunitățile din jurul nostru.

3. Pentru a avea o rezervă în cazul în care apar evenimente neplăcute în viața ta, situație în care vei fi nevoit să te împrumuți și, presat fiind de timp sau de suma prea mare, să nu obții cele mai bune condiții de rambursare.

4. Pentru ca la perioada de retragere din activitate să ai dispoziție și alte surse de venit decât cele tradiționale (Pilonul I și Pilonul II). Ca să-ți poți menține nivelul de trai și după momentul retragerii din activitate, se spune că veniturile tale ar trebui să însumeze 75-80% din venitul tău de dinainte de pensionare. Așadar, pentru o bătrânețe lipsită de griji, este recomandat să începi economisirea și investițiile cu 20 de ani înainte de pensionare.

5. Pentru ca să investești în tine , în educația ta, pentru ca la un anumit moment să te poți recompensa pentru munca ta sau pur și simplu pentru un stil de viață mai relaxat.

Așadar, între oportunități și riscuri există o paletă largă de posibilități pe care fiecare este dator să le documenteze pentru ca echilibrul financiar să fie dat de decizii luate în cunoștință de cauză și să servească obiectivelor personale pe termen lung.

Articol recomandat de sport.ro
Caroline Wozniacki, făcută praf de fanii tenisului! Nu au uitat de conflictul cu Halep
Caroline Wozniacki, făcută praf de fanii tenisului! Nu au uitat de conflictul cu Halep

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) UniCredit Bank lansează platforma onemarkets Fund. Noi oportunități de investiții pentru români
(P) UniCredit Bank lansează platforma onemarkets Fund. Noi oportunități de investiții pentru români

UniCredit Bank lansează platforma onemarkets Fund, aducând noi oportunități de investiții pentru piața românească, prin lansarea a 14 noi fonduri mutuale.

Opt cursuri și workshop-uri intensive și peste 20 de speakeri internaționali și români la GPeC SUMMIT 20-21 mai 2024
Opt cursuri și workshop-uri intensive și peste 20 de speakeri internaționali și români la GPeC SUMMIT 20-21 mai 2024

PRO TV și VOYO sunt parteneri media principali ai GpeC. Aflat la a 19-a ediție anuală, GPeC SUMMIT este considerat cel mai important eveniment de E-Commerce și Digital Marketing din CEE și se va desfășura în București pe 20-21 Mai.

(P) Altex adaugă în rețeaua sa, de peste o sută treizeci de magazine, un nou magazin în Timișoara
(P) Altex adaugă în rețeaua sa, de peste o sută treizeci de magazine, un nou magazin în Timișoara

Altex adaugă în rețeaua sa, de peste o sută treizeci de magazine, un nou magazin în Timișoara.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Șeful NATO: Actele de spionaj ale Rusiei nu ne vor descuraja să susţinem Ucraina, ne coordonăm răspunsul
Șeful NATO: Actele de spionaj ale Rusiei nu ne vor descuraja să susţinem Ucraina, ne coordonăm răspunsul

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a calificat vineri drept inacceptabile presupusele activităţi de spionaj rusesc descoperite recent în Germania şi Marea Britanie şi a avertizat că aliaţii îşi coordonează foarte atent reacţia scrie AFP.

Toată lumea spune că nu sunt bani, doar premierul Ciolacu e relaxat: ”Nu e niciun cataclism”. Cum arată bugetul
Toată lumea spune că nu sunt bani, doar premierul Ciolacu e relaxat: ”Nu e niciun cataclism”. Cum arată bugetul

Cu cheltuieli tot mai mari la buget, Ministerul de Finanțe avertizează într-un document oficial că Guvernul trebuie să facă rost urgent de bani pentru toate majorările oferite în acest an electoral.