Cum s-a ajuns la crima oribilă din Sibiu. "De la Deva a sunat că a omorât-o"

×
Codul embed a fost copiat

Un nou caz de crimă atrage atenția asupra femeilor lipsite de apărare în fața agresorilor.

O tânără care urma să împlinească 31 de ani luna viitoare a fost ucisă de fostul iubit, deși victima obținuse un ordin de protecție, iar suspectul nu ar fi trebuit să se apropie de ea. Dar individul, care locuia în același bloc, a acostat-o pe palier și în scurt timp i-a luat viața. După câteva ore, convins de fratele său, bărbatul s-a predat și a recunoscut crima.

Cei doi locuiau în acelaşi bloc, într-un cartier rezidenţial de la marginea Sibiului. După ce s-au despărţit, bărbatul de 42 de ani obişnuia să îşi urmărească fostă iubită. Femeia s-a plâns ca o hărţuia şi o acosta în scară de câte ori avea ocazia. Aşa s-ar fi întâmplat şi sâmbătă seara, când individul a reuşit să intre după ea în apartament şi să o omoare.

După crimă, individul a a plecat la Deva, la fratele său, dar acesta l-a convins să se predea. Tânăra era deja moartă când au intrat poliţiştii în apartament.

„De la Deva i-a sunat că a omorât-o pe ea. Că el s-a predat. S-au certat, au fost prin tribunale, asta ştiu, că mai povestea el. Zicea: mă judec acum cu ea. Mă aveam foarte bine cu el şi cu ea" spune un vecin.

Citește și
crima
Caz șocant în Mediaș. Bătrână de 91 de ani, ucisă, se pare, chiar de soţul ei

Bărbatul, şofer de TIR, şi-a cunoscut iubita în urmă cu un an. Şi-au cumpărat apartamente în acelaşi bloc, la acelaşi etaj. Dar la scurt timp, individul, orbit de gelozie, a devenit violent. Iar fata a obţinut la sfârşitul anului un ordin de protecţie, valabil până în vară, dar asta nu l-a oprit. Cunoscuţii spun că suspectul montase o cameră de supraveghere pe peretele exterior al apartamentului ca să-şi spioneze fosta iubită.

Vecin: „Îi cunoşteam, nu-mi dau seama cum s-a întâmplat, poate o greșeală. S-au mai certat, a mai fost poliţia pe aici, s-au mai certat. Nu ne-am băgat, nu ştiam mai multe. Şi dacă mă întâlneam cu ei pe afară vorbeam cu totul şi cu totul altceva, nu de relaţie sau ceva"

„Mă aveam bine şi cu el, şi cu ea. S-au certat mai demult. Nu-mi vine să cred. I-am ajutat pe poliţişti. Nu ştiau ce să facă, să o spargă, săracii (ușa. n.r.). Au dat nişte telefoane. Uite, pe aici au intrat, le-am desfăcut gardul, ăla e apartamentul, a pus scara şi s-au urcat pe balcon, au spart geamul" a povestit un alt vecin.

Tânăra are un băiat de patru ani, dintr-o altă relaţie. L-a dus la bunici chiar înainte să meargă aseară acasă.

Anul trecut, peste 45.000 de persoane au fost victime ale violenţei domestice, iar poliţiştii au emis peste 8.300 de ordine de protecţie provizorii. Aproape tot atâtea ordine de protecţie au fost emise şi de instanțe.

Articol recomandat de sport.ro
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: "Așa se explică"
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: "Așa se explică"
Citește și...
Un italian a declarat la poliţie că
Un italian a declarat la poliţie că "o bandă de români" i-a măcelărit iubita. Ce au descoperit anchetatorii

Justiţia italiană a dat verdictul într-un dosar absolut şocant de crimă, după aproape un an şi jumătate.

Caz șocant în Mediaș. Bătrână de 91 de ani, ucisă, se pare, chiar de soţul ei
Caz șocant în Mediaș. Bătrână de 91 de ani, ucisă, se pare, chiar de soţul ei

O întâmplare oribilă a îngrozit comunitatea orașului Mediaș, din județul Sibiu.

VIDEO. Și-a împușcat vecinii pentru că aruncau zăpada în fața casei sale. Momentul a fost filmat
VIDEO. Și-a împușcat vecinii pentru că aruncau zăpada în fața casei sale. Momentul a fost filmat

O disputa între vecini s-a încheiat tragic într-un orășel din statul american Pennsylvania. Un bărbat de 47 de ani a împușcat doi soți care locuiau peste drum de el, iar apoi s-a sinucis, relatează New York Post.

Recomandări
Oficial: Românii își votează viitorul președinte în mai. Coaliția a stabilit datele în care vor avea loc ambele scrutinuri
Oficial: Românii își votează viitorul președinte în mai. Coaliția a stabilit datele în care vor avea loc ambele scrutinuri

În ședința din această seară ar fi decis liderii ca primul tur să aibă loc în mai, împreună cu alegeri parțiale (primari 13 comune - Zalău și Bușteni; Președinte Consiliul Județean Bihor).

România ar putea încasa 2 miliarde de euro anual din exportul gazelor aflate în perimetrul Neptun Deep
România ar putea încasa 2 miliarde de euro anual din exportul gazelor aflate în perimetrul Neptun Deep

O parte din gazele extrase din perimetrul Neptun Deep, din Marea Neagră, vor fi exportate. Un acord încheiat între OMV și o companie din Germania marchează primul contract de export pentru gazele care vor fi scoase din adâncurile mării începând cu 2027.

CEDO obligă statul român să retrocedeze 17.000 de hectare de pădure sau să plătească despăgubiri de 61,5 de milioane de euro
CEDO obligă statul român să retrocedeze 17.000 de hectare de pădure sau să plătească despăgubiri de 61,5 de milioane de euro

România a primit un ultimatum din partea Curții Europene a Drepturilor Omului să restituie zeci de mii de hectare de păduri, pășuni, dar și case naționalizate, pentru care există hotărâri definitive.