(P) 5 MOTIVE pentru care trebuie să oferi CADOU de CASĂ NOUĂ proaspeților căsătoriți

62155002
StirilePROTV

Imediat după ce cununia religioasă și petrecerea de nuntă au luat sfârșit, tinerii se mută, de regulă, la casa lor.

Locuința este, însă, lipsită de multe dintre lucrurile considerate utile în viața oamenilor, așa că primilor musafiri le revine onoarea de a descoperi cadourile potrivite pentru a umple spațiul.

Foarte mulți își pun întrebarea: „Care sunt lucrurile de care au nevoie mirii la început de drum?”. Din fericire, răspunsul este ușor de găsit, trebuie doar să-i întrebi pe aceștia sau pe cei apropiați, care cunosc în detaliu interiorul locuinței.

Dacă te confrunți cu o astfel de situație și vrei să bucuri proaspeții căsătoriți, ia în considerare câteva idei de cadouri pentru familie, ideale pentru viața în doi.

Nu renunța la cadoul oferit cu această ocazie, deoarece prima vizită în casa lor va fi așteptată cu sufletul la gură, tocmai din acest motiv.

 

IATĂ de ce trebuie să oferi un cadou de casă nouă!

 

1. Îți arăți prețuirea, respectul și prietenia față de tânăra pereche. Iubirea familiei este ușor de dovedit cu acest prilej, printr-un gest frumos și folositor. Cine nu-și dorește să-și vadă copiii, nepoții sau frații fericiți? Un cadou de casă nouă adecvat poate fi ales după o consultare în prealabil cu cei doi;

2. Aflați la început de drum, tinerilor căsătoriți le lipsesc, de regulă, numeroase obiecte și lucruri necesare vieții în doi. Astfel, poți contribui cu un cadou de casă nouă, indiferent că este vorba despre o lenjerie de pat, un covor de living, o oglindă fabuloasă, o măsuță de cafea chic sau alte obiecte de acest tip.

(P) 5 MOTIVE pentru care trebuie să oferi CADOU de CASĂ NOUĂ proaspeților căsătoriți

3. Micile cadouri primite de la cei dragi sau de la persoanele apropiate vor reuși să aducă zâmbetul pe buze și veselia în casă. Majoritatea își dorește să aibă tot ceea ce îi este necesar la început de drum, așa că lipsa lucrurilor folositoare în viața cotidiană poate să îngrijoreze tinerii căsătoriți și începutul să li se pară dificil, chiar să-i sperie în așa măsură încât să regrete pasul făcut;

4. Un motiv extrem de bun pentru a oferi un astfel de dar este și faptul că nu te poți duce cu mâna goală. Un obicei adânc înrădăcinat în tradiția poporului român spune că trebuie să faci un astfel de gest în mod obligatoriu, altfel nu te vei simți foarte bine nici tu, dar nici mirii care te vor aștepta cu surpriza dorită;

5. De asemenea, se spune că obiectele primite de proaspăta familie cu această ocazie vor aduce bucurie și bogăție în casă. Evident că fiecare invitat trebuie să se gândească bine ce va oferi mirilor, ca nu cumva gestul să fie considerat unul purtător de ghinion. Din aceste considerente, se pare că este interzis să li se ofere cuțite, sare, produse de igienă intimă, icoane, animale de companie sau bani.

În concluzie, alege un cadou deosebit, frumos și modern, pentru a-i surprinde cu ocazia primei vizite acasă, dar nu uita de latura practică.

De asemenea, ține cont de faptul că este obligatoriu să ai cu tine un dar pe care să-l oferi, așa că nu renunța la el pe motiv că nu știi ce să alegi.

Articol recomandat de sport.ro
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Iată 3 moduri simple și moderne prin care îți poți ușura treaba în bucătărie

Dacă ești o persoană care își dorește să petreacă puțin timp în bucătărie, atunci sigur îți dorești să găsești alternative care să îți ușureze munca.

(P) Componente electronice – Tipuri și utilizare

Componente electronice – Tipuri și utilizare.

(P) Visiodent deschide al cincelea centru de imagistică dentară în București

Rețeaua de centre de imagistică dentară Visiodent continuă planul de dezvoltare și ajunge până la sfârșitul anului la un număr de cinci centre dintre care patru în București.

Recomandări
România va exploata o sursă de energie cu potențial de 50 de ori mai mare decât Cernavodă. Ar putea acoperi tot consumul

Autoritățile pregătesc terenul pentru primele parcuri de turbine eoliene din largul Mării Negre. România are mare nevoie de soluții alternative de generare a energiei, mai ales în anii secetoși ca acesta. 

Război politic după decizia CCR pe „amendamentul Fritz”. Surse: Nicușor Dan așteaptă motivarea înainte de a acționa

Decizia CCR pentru legea integrității aprinde scena politică. Președintele Nicușor Dan crede că argumentele pe care le-a invocat în sesizarea trimisă erau solide și așteaptă motivarea Curții.

Exercițiu militar de amploare la Cincu. Militarii din șapte țări NATO s-au antrenat cu drone, tancuri și artilerie

O mie de militari din șapte state aliate au participat la un exercițiu organizat la Cincu, în Brașov, de Grupul de Luptă NATO din România.