Tudorel Toader: Decizia CCR în cazul Kovesi mai pune o temelie la fundamentele statului de drept din România

61942629
Pro TV

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, vineri, cu privire la decizia CCR în cazul Kovesi, că astfel au fost clarificate raporturile între părțile care s-au aflat în conflict.

 

”Decizia clarifică raporturile constituționale dintre cele două părți care s-au aflat în conflict.

Decizia dezleagă competențele constituționale pe care le are președintele republicii în baza Articolului 94 din Constituție și competențele pe care le are ministrul Justiției în baza articolului 132 din Constituție”, a precizat Tudorel Toader.

Ministrul Justiției consideră că decizia Curții Constituționale în cazul Kovesi este un lucru bun pentru democrația din România.

”A câștigat statul de drept. Am spus și repet, decizia, foarte explicită, mai pune o temelie la fundamentele statului de drept din România”, a declarat Tudorel Toader.

Curtea Constituţională a României (CCR) a publicat, joi, motivarea deciziei prin care a stabilit că preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, fiind constatată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare formulată de ministrul Justiţiei.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61806392
Dosarul Romgaz, în care sunt judecați Ioan Niculae și Videanu, va fi retrimis la DIICOT
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis restituirea la DIICOT a dosarului "Romgaz", în care au fost trimişi în judecată fostul ministru al Economiei Adriean Videanu şi omul de afaceri Ioan Niculae.
61965196
Jean Uncheşelu, procurorul care l-a trimis în judecată pe Ponta, pleacă din DNA
Procurorul care l-a trimis în judecată pe Victor Ponta în dosarul Turceni - Rovinari, Jean Uncheşelu, pleacă din DNA, transferul său aflându-se pe ordinea de zi a şedinţei Secţiei pentru procurori a CSM din data de 12 iunie.
61920722
Sentința în cazul lui Liviu Dragnea, amânată pentru 21 iunie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, pentru 21 iunie, pronunţarea sentinţei în dosarul "DGASPC Teleorman", în care este judecat liderul PSD, Liviu Dragnea, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.