Motivare în Dosarul Nordis: Inculpaţii au arătat o totală lipsă de respect și au acționat cu o îndrăzneală absolut deosebită

62517559
Inquam Photos / George Calin

Curtea de Apel Bucureşti a motivat decizia în cazul arestărilor preventive în Dosarul Nordis, reţinând că persoanele respective, printre care Laura Vicol şi Valentin Ciorbă.

”Cât priveşte starea de pericol pentru ordinea publică, se impune a se preciza că, potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., aceasta trebuie înţeleasă într-un sens mai larg, prin prisma reacţiei colective faţă de o anumită stare de fapt, reacţie care ar putea produce perturbări la nivelul disciplinei publice, al respectului faţă de lege, stimulând temerea că împotriva unor fapte de corupţie comise de persoane cu pregătire superioară, organele statului nu acţionează cu fermitate şi nu sancţionează corespunzător un asemenea comportament ilicit”, se arată în movitare.

Instanţa mai consideră că, analizând motivul privitor la prezervarea ordinii publice, Curtea Europeană admite că, prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni (precum cele de faţă) ”pot suscita o tulburare socială de natură să justifice o detenţie provizorie, cel puţin pe o perioadă de timp”.

Curtea de Apel Bucureşti a mai constatat că faptele de care sunt acuzaţi inculpaţii ”sunt de natură să provoace o puternică rezonanţă în cadrul societăţii, dat fiind domeniul de activitate în care s-a plasat contextul infracţional, măsura arestării preventive fiind necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal”.

Instanţa mai notează faptul că o persoană cercetată în acest dosar ”a avut un rol deosebit de important în promovarea proiectelor şi inducerea în eroare a clienţilor cu ocazia negocierii, încheierii şi executării contractelor şi a fost principalul comunicator public, deformând de cele mai multe ori realitatea afacerii pe care o promova prin oferirea de informaţii false, inexacte sau pur şi simplu prin omisiune, fiind indicat de mare parte dintre clienţi ca persoană cu care s-a interacţionat în cadrul negocierii şi executării antecontractelor/contractelor de vânzare-cumpărare, şi care i-ar fi indus în eroare prin diverse modalităţi”.

Curtea de Apel Bucureşti susţine că în acest dosar trebuie luată măsura arestării preventiv deoarece persoanele implicate au comis fapte grave.

”Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii apreciază că, în contextul dat (gravitatea extrem de ridicată a infracţiunilor, contribuţia pe care inculpaţii şi-ar fi adus-o în concret, cuantumul ridicat al prejudiciului), alegerea măsurii preventive împotriva persoanelor faţă de care sunt indicii rezonabile că au comis astfel de fapte grave trebuie să reflecte şi mesajul social transmis prin intermediul justiţiei, situaţie care impune luarea unor măsuri drastice – în speţă, dispunerea măsurii arestării preventive”, a menţionat sursa citată.

Instanţa susţine că lăsarea în libertate a persoanelor implicate ar încuraja şi pe alţii să comită fapte similiare.

”Totodată, în cazul inculpaţilor menţionaţi, faţă de gravitatea deosebită a infracţiunilor de care sunt acuzaţi, s-ar putea crea o stare de temere că împotriva celor implicaţi în comiterea unor astfel de infracţiuni, organele judiciare ale statului nu acţionează eficient şi prompt, ceea ce ar fi de natură să încurajeze alte persoane să comită fapte similare, fiind de natură în acelaşi timp să inducă o stare de insecuritate în rândul cetăţenilor, cu atât mai mult cu cât presupusele activităţi ilicite ale grupului NORDIS au fost intens dezbătute public în ultima perioadă, iar numărul păgubiţilor este deosebit de ridicat. Este evident că inculpaţii nu au niciun fel de respect pentru orice normă legală sau consideraţie pentru obstacolele care apar în calea lor, neavând nicio problemă în a săvârşi infracţiuni grave fără nicio teamă pentru repercusiunile ce vor decurge din comiterea acestor fapte”, se mai precizează în motivare.

Curtea de Apel Bucureşti a mai precizat că persoanele cercetate în dosarul Nordis au acţionat cu ”îndrăzneală absolut deosebită”.

”Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii apreciază astfel că, prin modalitatea de comitere a faptelor, se denotă o totală lipsă de respect şi de teamă faţă de repercusiunile legale derivate din comiterea acestora, inculpaţii acţionând cu o îndrăzneală absolut deosebită.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii subliniază că, prin jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că este acceptat că, prin gravitatea lor deosebită şi prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni pot genera tulburări sociale care să justifice arestarea preventivă, cel puţin o anumită perioadă de timp”, se mai arată în motivare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) judecă, joi, 13 februarie, apelurile în cazul inculpaţilor din Dosarul Nordis, între care Laura Vicol, fost parlamentar PSD, şi soţul său, Vladimir Ciorbă.

Măsurile preventive dispuse de Curtea de Apel Bucureşti au fost contestate de nouă dintre cei 11 inculpaţi din dosar, cinci dintre aceştia fiind arestaţi preventiv, trei în arest la domiciliu şi trei aflaţi sub control judiciar. La rândul său, DIICOT, care a cerut arestarea preventivă a întregului lot de 11 inculpaţi, a contestat măsurile preventive dispuse de instanţă în cazul celor şase aflaţi în arest la domiciliu sau sub control judiciar.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Imaginea cu Vladimir Putin care a stârnit revoltă! Ucrainenii acuză lipsă de reacție la nivel mondial
FOTO | Imaginea cu Vladimir Putin care a stârnit revoltă! Ucrainenii acuză lipsă de reacție la nivel mondial
Citește și...
ÎCCJ a dispus începerea judecăţii pe fond în dosarul Georgescu - Potra privind acuzațiile de lovitură de stat

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, joi, contestaţiile şi a decis începerea judecăţii pe fond în dosarul în care Călin Georgescu şi gruparea lui Horaţiu Potra sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale.

Curtea de Apel București a suspendat cinci hotărâri ale Guvernului Bolojan. Efectele după decizia instanței

Curtea de Apel Bucureşti a suspendat, luni, cinci dintre HG-urile atacate de PSD, iar Guvernul acuză că măsuri importante pentru accesul tinerilor pe piaţa muncii, gestionarea fondurilor europene şi încasarea de venituri sunt blocate. 

Fostul șef al Autorității Vamale Române a fost trimis în judecată. Acuzațiile aduse de procurori

Fostul șef al Autorității Vamale Române, Mihai Savin, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București într-un dosar în care este acuzat de fals intelectual, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Recomandări
Riscul ascuns după scufundarea barjelor în Dunăre. Ce au constatat specialiștii în timpul operațiunii de la Cernavodă

Ultima zi a operațiunii de deviere a cursului Dunării, spre vechiul său braț, a fost și cea mai complicată. 

Reacția Ucrainei după ce una dintre dronele sale a explodat în Bulgaria, lângă granița cu România. Asigurările date de Kiev

Ministerul Apărării din Bulgaria a anunţat sâmbătă că aparatul care a explodat în cursul dimineţii în spaţiul aerian al ţării, în apropiere de graniţa cu România şi de gazoductul transbalcanic, era probabil o dronă momeală ucraineană de tip Maya.

Finanțele României se pregătesc pentru cel de-al treilea test. Standard & Poor’s decide dacă scapăm de „junk”

România a scapat din nou de retrogradarea la categoria „junk”. Agenția Moody's, a reconfirmat ratingul României, dar cu perspectivă negativă. Asta înseamnă că țara noastră rămâne pe ultima treaptă recomandată investițiilor.