Evaluare Națională 2021. Elevii de clasa a VI-a susţin joi proba la Matematică și Științele naturii

×
Publicitate

Au început Evaluările Naționale, după un an de pauză. Primii care trec prin emoțiile testării sunt elevii din clasa a șasea.

Joi își vor arăta priceperea la matematică și științe. Miercuri au primit subiecte după modelul testelor Pisa, care să arate nivelul la care se află când vine vorba despre limba română și o limbă străină.

După o oră în care au întors subiectele pe toate părțile, în căutarea răspunsurilor corecte, unii au ieșit victorioși din sală.

Copil: „A fost bine, a fost ușor și m-am mai întâlnit cu colegii și a fost bine. Am scapăt de stres."

Copil: „Toată lumea se sperie că e națională, evaluare națională, și de asta începe stresul să apară."

În peste 700 de localități, acolo unde rata de infectare depășește un caz la mia de locuitori, elevii s-au văzut pentru prima dată după multă vreme. Bucuria de a fi din nou împreună a fost mai mare decât stresul testării.

Copil: „Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost masca, este incomodă. În rest a fost super ok. Ne-am văzut noi colegii între noi, a fost chiar o reunire frumoasă.”

La proba de joi sunt aşteptaţi să participe peste 181.000 de elevi înscrişi în clasa a VI-a la începutul anului şcolar.

Toate probele se susţin cu prezenţă fizică, indiferent de scenariile în care se află unităţile de învăţământ. Sălile în care se susţin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi, potrivit Ministerului Educaţiei.

Durata alocată rezolvării acestora este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea naţională la clasa a II-a, respectiv de 60 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea naţională la clasa a IV-a şi la clasa a VI-a.

Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ de către cadrele didactice din respectiva unitate în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimului test.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62189712
Au început Evaluările Naționale, cu elevii de clasa a șasea. Cum le vor fi transmise rezultatele

Au început Evaluările Naționale, iar primii care au trecut prin emoțiile testării au fost elevii din clasa a șasea. Examenele sunt susținute după un an de pauză, pentru că anul trecut trăiam vremuri dificile.

62189608
Elevii de clasa a VI-a au susținut prima probă la Evaluarea Națională. Cât de importante sunt rezultatele

Elevii de clasa a VI-a au susținut miercuri prima probă la Evaluarea Națională- cea la Limba română. Este un examen care dorește să arate nivelul școlarilor, iar notele nu se trec în catalog. Cu toate acestea, elevii nu au fost lipsiți de emoții.

62180933
Evaluare Națională 2021. Miercuri încep evaluările naţionale de la finalul claselor a VI-a, a IV-a şi II-a

Ministerul Educaţiei anunţă că, miercuri, încep evaluările naţionale de la finalul claselor a VI-a, a IV-a şi II-a din anul şcolar 2020 – 2021. Primii care vor susţine examenele sunt elevi claselor a VI-a, care încep cu proba scrisă de Limba română.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Patru miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.