Elevii care s-ar putea întoarce la școală înainte de 8 februarie. Ar putea face ore și sâmbăta

×
Publicitate

Acolo unde sunt mai puţine cazuri de Covid-19 părinţii şi-ar putea trimite mai devreme copiii la şcoală, dar pe semnătură.

Reprezentanţii părinţilor au discutat joi cu ministrul Educaţiei şi au agreat data de 8 februarie pentru revenirea elevilor în bănci. În cazul celor din ani terminali s-ar putea întâmpla şi mai repede. Oricum, pentru a recupera materia ar putea face ore inclusiv sâmbăta.

După ore întregi de consultări cu reprezentanţii părinţilor şi cu cei ai elevilor, ministrul Educaţiei a anunţat că 8 februarie rămâne dată de deschidere a şcolilor, dacă nu va creşte numărul îmbolnăvirilor după 15 ianuarie şi dacă profesorii se vor vaccina în număr mare.

Aşadar încă se analizează toate scenariile, iar o decizie finală se va lua cu o săptămână înainte de începerea semestrului doi.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei: ''Având în vedere că am început semestrul 1 online el va fi încheiat în sistem online, data de 8 februarie este o dată pe care ne-o dorim cu toţii pentru începere semestrului al doilea în format fizic. Nu excludem scenariul în care vom prioritiza zonele cu rata de infectare mai scăzută. Nu excludem scenariul prin care vom prioritiza grădiniţa şi învăţământul primar, sau elevii de clasa a 8-a şi a 12-a, care vor susține examenele.''

Federaţiile de părinţi insistă însă ca elevii să înceapă cât mai repede cursurile.

Iulian Cristache: „A rămas că pe data de 15 ianuarie vom avem deja un prim set de răspunsuri de la DSP, care face referire la rata incidenței. Dacă decurge totul bine, nu excludem posibilitatea deschiderii înainte de 8 februarie. Am prioritizat mai mult anii terminali. Pentru ceilalţi ani de studiu, în funcţie de rata incidentei, decizia să fie la nivelul inspectoratelor şi inclusiv la nivelul familiilor. Repet, nu oblig niciun părinte să meargă la şcoală copilul, chiar dacă e scenariu verde, dacă el vrea să rămână în online.”

Tot joi, ministrul a anunţat că profesorii pot încheia mediile şi dacă elevii au doar două note la finalul semestrului 1. Grav este însă, că cei care au fost rupţi total de şcoală ar putea rămâne repetenţi, dacă dascălii nu vor găsi soluţii pentru ei, spune acelaşi oficial.

Sorin Cîmpeanu: ''Anul trecut, în aceeaşi perioadă, era un număr de 15.000 de elevi care au avut medii neinchiete. Sunt cauze pe care deja le cunoaştem. Ceea ce va fi peste 15.000, cu siguranţă, e din cauza pandemiei şi dificultăţile din educaţia online. Vom vedea dacă peste măsurile de flexibilizare, în procesul de evaluare, e nevoie şi de alte măsuri. Orice acţiune remediala se va închide în ultimă instanţă pe devotamenul şi profesionalismul profesorului.''

Elevii şi părinţii au cerut şi susţinerea examenelor naţionale cu prezenţa fizică, la datele stabilite.

Rareș Voicu: ''Mai mult decât atât, e important să vorbim şi despre simulările naţionale atât pentru clasa a 8-a cât şi pentru clasa a 12-a, pentru că ele, pe lângă faptul că evaluează cunoștințele, aclimatizează elevii cu atmosfera de examen, cu subiectele de la examen şi e important să nu pierdem această componentă.''

Odată cu revenirea fizică la şcoală, pentru a se recupera materia pierdută, elevii ar putea merge şi sâmbăta la şcoală, a anunţat ministrul Educaţiei. În plus, pe lângă şcolile de vară care se pregătesc de acum, pentru elevii de clasa a 8-a şi clasa a 12-a care susţin în vară Evaluarea Națională şi examentul de Bacalaureat se va elabora o tematică de examen adaptată la ce s-a predat.

Ministrul Educaţiei va discuta şi cu rectorii în următoarele zile. Majoritatea facultăţilor au anunţat că îşi vor primi studenţii fizic în amfiteatre şi laboratoare după data de 8 februarie.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO | A lăsat-o pe Alisha Lehmann și s-a cuplat cu o tânără de 19 ani: noua iubita sexy a lui Douglas Luiz
GALERIE FOTO | A lăsat-o pe Alisha Lehmann și s-a cuplat cu o tânără de 19 ani: noua iubita sexy a lui Douglas Luiz
Citește și...
Primul pas pentru noile manuale școlare. Ministerul Educației începe selecția evaluatorilor

Ministerul Educaţiei anunţă lansarea apelului pentru selecţia cadrelor didactice care vor evalua proiectele de manuale şcolare pentru clasa a IX-a.

Masterul dual, metoda prin care studenții primesc bursă și se angajează direct din facultate. Există însă o problemă

Pe o piață a muncii tot mai instabilă, companiile încep să colaboreze cu universitățile pentru a-și pregăti viitorii angajați.

Elevii de la Colegiul Național „Sfântul Sava", premiați la NASA: Vizita le-a arătat că „viitorul nu este ceva ce așteptăm”

O echipă de elevi de la Colegiul Național „Sfântul Sava" din București a câștigat marele premiu la concursul „Gerard K. O'Neill Space Settlement", organizat de National Space Society, și a fost invitată la NASA Kennedy Space Center din Florida. 

Recomandări
S-a deschis focul în Strâmtoarea Ormuz la scurt timp după ce Iranul a preluat din nou controlul. Cine ar fi apăsat pe trăgaci

Cel puţin două nave comerciale au raportat că au fost lovite de focuri de armă în timp ce încercau să traverseze Strâmtoarea Ormuz sâmbătă, imediat după ce Iranul a anunţat că îşi consolidează din nou controlul asupra acestei căi navigabile cruciale.

Scenariul prin care s-ar putea ajunge la alegeri anticipate. Mesajul transmis de Sorin Grindeanu

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că cel mai recent a avut o întâlnire, la o cafea, cu premierul Ilie Bolojan, joi dimineaţă. Despre alegerile anticipate, el a precizat că dacă vor pica trei guverne, se va putea ajunge şi la acest scenariu.

Carburanții s-au ieftinit în România după deschiderea temporară a strâmtorii Ormuz. Prețurile de la pompă

Deschiderea Strâmtorii Ormuz pentru câteva ore are deja efecte în România. La unele stații de carburant, prețul motorinei a scăzut sub 9 lei. Cât costă cel mai ieftin litru de motorină și de benzină sâmbătă, 18 aprilie.