CCR a declarat neconstituțională o lege propusă de PSD care reglementa învăţământul online

62127101
Pro TV

CCR a analizat miercuri sesizarea preşedintelui Iohannis privind neconstituţionalitatea unei legi iniţiate de PSD care prevede că învăţământul preşcolar, şcolar, preuniversitar şi universitar se poate desfăşura şi online pe perioada stării de urgenţă.

UPDATE - CCR a admis sesizarea președintelui Klaus Iohannis și a declarat neconstituțională legea inițiată de PSD.

"În ziua de 27 mai 2020, Plenul Curții Constituționale, în cadrul controlului anterior promulgării, a luat în dezbatere obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru completarea Legii educației naţionale nr.1/2011, obiecție formulată Președintele României. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituționalitate şi a constatat că Legea pentru completarea Legii educației naţionale nr.1/2011 este neconstituţională, în ansamblul său", se arată într-un comunicat al Curții Constituționale.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și primului-ministru.

Potrivit CCR, argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ce prevedea legea inițiată de PSD

 

Legea criticată de Klaus Iohannis completează Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 şi a fost transmisă de către Parlament şefului statului în vederea promulgării pe 23 aprilie.

Actul normativ, în forma transmisă la promulgare, completează Legea Educaţiei Naţionale, în vederea creării cadrului normativ în baza căruia activităţile din învăţământul preuniversitar şi universitar să se poată desfăşura şi online. Prin modul în care a fost adoptată, însă, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine prevederilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 alin. (1) din Constituţie, fiind deturnată voinţa iniţiatorilor, contrar principiului bicameralismului dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. De asemenea, legea criticată încalcă dispoziţiile art. 78 din Constituţie referitoare la intrarea în vigoare a legii, se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.

Preşedintele Iohannis precizează că propunerea legislativă iniţiată de 29 de senatori PSD conţinea un singur articol şi avea ca obiect de reglementare exprimarea rezultatelor evaluării, după cum urmează:

- la nivelul ciclului de achiziţii fundamentale (clasa pregătitoare, clasa I şi clasa a II-a) prin nivelul atins, referitor la gradul de însuşire a competenţelor - în scopul eliminării presiunii notării asupra elevilor/părinţilor

- la nivelul claselor a III-a şi a IV-a prin note de la 1 la 10 (în scopul familiarizării elevilor de vârstă şcolară mică cu specificul evaluării din ciclul gimnazial

- la nivelul ciclului gimnazial secundar şi în învăţământul terţiar nonuniversitar, prin note de la 1 la 10 sau prin punctaje, în mod similar testelor internaţionale.

Iohannis indică faptul că la Camera Deputaţilor propunerea a fost adoptată tacit în forma iniţiatorilor, însă Senatul a renunţat la aceste modificări şi a introdus alte cinci noi articole în Legea nr. 1/2011, cu un obiect de reglementare complet diferit de cel avut în vedere de iniţiatori şi implicit de cel adoptat de prima Cameră.

"Concluzionând, în cazul de faţă, Senatul, adoptând în calitate de Cameră decizională Legea pentru completarea Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, a sustras dezbaterii şi adoptării primei Camere sesizate toate completările, care vizează aspecte importante ale legii, precum modul de desfăşurare a activităţii educaţionale ori organizarea examenelor de admitere pentru anul universitar 2020-2021, ceea ce contravine art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) din Constituţie", subliniază Iohannis în sesizare, apreciind că această lege încalcă principiul bicameralismului.

Şeful statului invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 78 din Constituţie referitoare la intrarea în vigoare a legii.

Potrivit acestuia, prin derogare de la prevederile art. 5 alin. (2) din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, prevederile legii criticate intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. Astfel, şeful statului afirmă că această prevedere intră în contradicţie cu Constituţia care stabileşte că "legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei".

"Nu se poate prezuma că norma legislativă este accesibilă destinatarului, deoarece acestuia nu i se poate pretinde o conduită în funcţie de ipoteza normativă a legii câtă vreme legea se aplică înainte de împlinirea termenului constituţional minim pentru intrarea sa în vigoare. (...) Aşadar, faptul că legea va fi pusă în aplicare la o dată anterioară intrării ei în vigoare este de natură a aduce atingere art. 78 din Constituţie", se precizează în sesizarea la CCR.

Preşedintele Klaus Iohannis solicită CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că actul normativ pentru completarea Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 este neconstituţional în ansamblu.

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
Elevii care pe timp de pandemie cultivă legume acasă. Anul trecut au câștigat 25.000 de lei

Elevii unui liceu cu profil agricol din Maramureș fac lecții de grădinărit acasă.

Calendarul şi metodologia de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare. Prima etapă de înscriere începe în 8 iulie

Calendarul înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2020-2021 a fost publicat în Monitorul Oficial. Înscrierea va începe în 8 iulie şi va fi finalizată în 4 septembrie.

Situație dramatică în sistemul educațional, care nu reușește să țină pasul cu realitatea

Cel puţin 250 de mii de elevi din România, conform autorităţilor, nu au în acest moment calculatoare, tablete, ori conexiune la internet.

Recomandări
Nicușor Dan pregătește o nouă nominalizare pentru Palatul Victoria. Ce profil are premierul pe care îl caută

La patru luni de la demiterea cabinetului condus de Ilie Bolojan, Nicușor Dan ia în calcul desemnarea unui premier cu profil economic, potrivit unor surse politice. Acesta ar fi cel de-al treilea nume pe care îl propune președintele.

Putin a reluat negocierile cu SUA după o pauză de mai bine de șase luni. Ce s-a întâmplat, de fapt, la Kremlin

Președintele rus Vladimir Putin a reluat sâmbătă negocierile cu Statele Unite, după o pauză de peste șase luni, în încercarea de a debloca procesul de pace din Ucraina. În paralel, au fost suspendate, pe 72 de ore, atacurile asupra Moscovei și Kievului.

Witkoff şi Kushner, emisarii lui Trump, au ajuns la Kiev, după vizita de la Moscova

Emisarii preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, au sosit duminică la Kiev, unde vor purta discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP şi Reuters.