Un asteroid se va apropia vineri de Terra. La ce distanta se va afla de Pamant:

61332558

Un asteroid cu diametrul de 2,7 kilometri, denumit 1998 QE2, se va apropia de Terra vineri, în ceea ce va fi cea mai apropiată trecere a sa de Pământ pentru cel puţin două secole, a anunţat NASA.

Asteroidul se va apropia de Terra fără a genera riscul unei coliziuni, întrucât va trece la 5,8 milioane de kilometri de planeta noastră, o distanţă de 15 ori mai mare decât cea dintre Terra şi Lună.

Deşi acest asteroid nu prezintă niciun interes pentru oamenii de ştiinţă care se concentrează asupra corpurilor cereşti potenţial ameninţătoare pentru Terra, el va fi monitorizat de astronomii care încearcă să descopere secretele acestor vizitatori din spaţiu.

"Asteroidul 1998 QE2 reprezintă o ţintă de mare interes pentru radiotelescopul Goldstone din California şi pentru telescopul Arecibo din Puerto Rico, pentru că sperăm să obţinem imagini de înaltă rezoluţie, care ar putea să dezvăluie multe caracteristici ale suprafeţei sale", a explicat astronomul Lance Benner, coordonator ştiinţific al radarului Goldstone, aflat la Jet Propulsion Laboratory pe care NASA îl deţine în oraşul californian Pasadena.

Fotografiile care vor fi făcute cu acest telescop vor permite vizualizarea, succesivă, a unor zone cu diametre de 3,75 metri, de la o distanţă de aproape 6 milioane de kilometri.

"De fiecare dată când un asteroid se apropie atât de mult de Terra, el oferă o importantă ocazie ştiinţifică de a-l studia în detaliu, pentru a-i cunoaşte mărimea, forma, mişcarea de rotaţie şi caracteristicile suprafeţei sale, iar toate aceste lucruri pot să ne lămurească în legătură cu originile sale", a adăugat el.

"Vom folosi totodată noile măsurători pentru a reevalua distanţa faţă de Terra şi viteza lui de deplasare, fapt care ne va permite să ameliorăm calculelele noastre despre oribita şi traiectoria lui, departe, în viitor", a precizat astronomul american.

Asteroidul se va apropia cel mai mult de Terra pe 31 mai, la ora 20.59 GMT, a indicat NASA. Aceasta va fi cea mai apropiată trecere a lui pe lângă Terra, pentru cel puţin două secole.

1998 QE2 a fost descoperit pe 19 august 1998, de astronomii din programul de cercetare a asteroizior apropiaţi de Terra iniţiat de Massachusetts Institute of Technology (MIT) din apropiere de Socorro, în New Mexico.

Pe 15 februarie, un asteroid cu diametrul de 45 de metri a trecut pe lângă Terra fără a provoca distrugeri, trecând la o distanţă de 27.000 de kilometri, o distanţă mai mică decât orbita anumitor sateliţi umani.

În aceeaşi zi, un meteorit s-a dezintegrat în atmosfera terestră deasupra Rusiei, rănind aproximativ o mie de persoane.

Monitorizarea asteroizilor reprezintă o prioritate pentru NASA.

Agenţia spaţială americană a găsit şi repertorizat deja peste 98% dintre asteroizii cei mai mari - diametre de peste 1 kilometru - din proximitatea Terrei.

Astronomii au detectat şi catalogat 9.500 corpuri cereşti de toate mărimile care trec aproape de Terra, acest număr reprezentând probabil o zecime din numărul lor total.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
61332553
Ai grija ce postezi pe Facebook sau pe Twitter: Companiile de plati si birourile de credit te pot verifica

Birourile de credit şi companiile de plăţi testează utilizarea reţelelor de socializare, precum Facebook, Pinterest şi Twitter, pentru verificarea de informaţii despre clienţi, inclusiv identitatea sau bonitatea acesteia.

In ce situatii este daunatoare lotiunea pentru plaja si cum putem evita riscul de cancer de piele

Potrivit unui sondaj citat de Daily Mail, aproape trei sferturi (74 la sută) dintre britanicii care pleacă în vacanţă în acest an sunt în pericol de a se îmbolnăvi de cancer de piele pentru că folosesc loţiune de plajă expirată.

61331935
Cum a fost transformat un Volkswagen Beetle din '53 intr-o minge de fotbal: " Este reala, in marime naturala" FOTO

Artistul Ichwan Noor a transformat un Volkswagen Beetle intr-o imensa sfera, doar de dragul artei.

Recomandări
Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

62520768
Ce negociază, de fapt, Rusia și SUA pe lângă discuțiile despre Ucraina. Cine ar profita de pe urma unui acord de miliarde

Discuțiile SUA cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina includ și un acord petrolier de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar putea beneficia oameni de afaceri din Orientul Mijlociu, potrivit The New York Times, citat de Reuters.

Rubio guilfoyle afp
Reacția lui Marco Rubio despre ambasadoarea SUA în Grecia, după scandalul legat de România

Marco Rubio, şeful diplomaţiei americane, îi ia apărarea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în plin scandal privind achiziţii de gaz.