Un autobuz fără şofer a început să circule pe străzile din Malaga, în sudul Spaniei. Care este explicația

62176238
Shutterstock

Un autobuz fără şofer a început să circule pe străzile din Malaga, în sudul Spaniei, un proiect prezentat drept o premieră în Europa, relatează joi AFP.

Echipat cu senzori şi camere, acest autobuz 100% electric, care a fost dat în funcţiune sâmbătă, face legătura între port şi centrul acestui oraş andaluz. O buclă de opt kilometri pe care o parcurge de şase ori pe zi.

„Autobuzul ştie în orice moment unde se află şi ceea ce este în jurul său", a declarat pentru AFP Rafael Durban Carmona, directorul diviziei sudice a companiei Avanza, în fruntea consorţiului public-privat responsabil de acest proiect.

El poate mai ales să „interacţioneze cu semafoarele", care sunt, de asemenea, echipate cu senzori care anunţă culoarea roşie, a adăugat el, potrivit Agerpres.

Autobuzul include, de asemenea, un dispozitiv de inteligenţă artificială care îi permite să îşi îmbunătăţească „deciziile" pe baza datelor înregistrate de-a lungul călătoriei.

Vehiculul, dezvoltat de compania spaniolă Irizar, seamănă cu oricare alt autobuz clasic de oraş - are o lungime de doisprezece metri şi poate transporta 60 de pasageri.

Alte proiecte pilot pentru vehicule autonome există deja în Europa, spre exemplu în Franţa sau în Estonia, însă în cadrul acestora nu sunt utilizate autobuze urbane de dimensiuni clasice care circulă în trafic, alături de alte vehicule.

Întrucât legislaţia spaniolă nu permite circulaţia unui vehicul fără conducător, şoferul este aşezat în locul său obişnuit, însă nu atinge volanul sau pedalele, cu excepţia cazului în care în mod excepţional este necesară o uşoară corectare a traiectoriei, spre exemplu la apropierea de o intersecţie.

În cazul în care ceva nu merge bine, şoferul poate prelua controlul în orice moment.

„Totul este destul de normal, chiar pare că şoferul conduce... Mă simt bine, în siguranţă, pentru că altfel nu aş mai circula, mai ales că sunt cu nepotul meu", a declarat pentru AFP una dintre pasagere, Marta.

Acest proiect a beneficiat de o finanţare din partea guvernului spaniol şi de colaborarea mai multor universităţi.

În afara Europei, Singapore a început la sfârşitul lunii ianuarie testarea funcţionării comerciale a autobuzelor autonome, în timp ce în China taxiurile autonome sunt testate în mai multe oraşe.

În Statele Unite, Waymo (filială a Google) îşi va testa la San Francisco robo-taxiurile fără şofer, deja în serviciu în Arizona din 2017.

O maşină autonomă Uber a fost implicată într-un accident mortal în martie 2018 în Statele Unite, aminteşte AFP.

Obstacolele citate adesea de experţi în calea autonomiei totale a vehiculelor sunt problemele de reglementare şi mai ales acceptarea de către publicul larg, având în vedere riscurile pe care le-ar putea prezenta din punct de vedere al securităţii şi securităţii cibernetice.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
O femeie atacată în casă a reușit să scape după ce a pus un afiș la fereastră. Ce scrisese

O femeie din SUA atacată în propria-i locuință de un individ înarmat a reușit să scape cu viață după ce a pus la fereastră un afiș pe care scria „Sunați la 911”. Un trecător l-a văzut și a alertat serviciile de urgență.

VIDEO. ”Un miracol pe nume Skipper”. O cățelușă s-a născut cu 6 picioare și 2 cozi

O cățelușă pe nume Skipper este cu adevărat unică în lume. Ea s-a născut cu 6 picioare și 2 cozi, potrivit informațiilor publicate de presa locală, citate de Live Science.

Descoperirea făcută de un bărbat cu detectorul de metale, într-o pădure din Bihor. FOTO

Un bărbat din Bihor care căuta comori cu ajutorul unui detector de metale a descoperit o grenadă ofensivă funcţională şi 40 de cartuşe îngropate într-o pădure din comuna Paleu. Conștient de pericol, bărbatul a sunat imediat la 112.

Recomandări
De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Conflictul om-urs scapă de sub control în România. De ce măsurile luate nu reușesc să țină urșii departe de oameni

Când vorbești despre protecția speciei fără o gestionare eficientă, culegi un conflict om-urs cu victime și pagube. Campania „Țara dintre oameni și urși” vorbește, miercuri, despre cum se face managementul ursului brun la noi. 

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.