Studiu: Mierea de albine din Bucovina are calități remarcabile, similare cu celebra miere de Manuka

×
Publicitate

Mierea de albine din Bucovina are calități similare cu celebra miere de Manuka, recunoscută drept cea mai bună din lume.

Asta spun cercetătorii de la Universitatea din Suceava, după un studiu de doi ani, în care au analizat 70 de probe de produs din zonă. Rezultatele au arătat că mierea de mană și mierea polifloră montană o depășesc pe cea de Manuka, în privința calităților antibacteriene, cel mai important etalon din domeniu.

La mănăstirea Sihăstria Râșcăi, aflată în mijlocul pădurii, în zona Fălticeniului, călugării au 40 de stupi.

Probele de miere analizate de cercetătorii de la Universitatea din Suceava provin de la șapte apicultori din zonă. Printre acestea a fost și mierea de mană de la mănăstire. Această miere este produsă din seva copacilor și din excrețiile dulci ale unor insecte. Este densă și are gust ușor caramelizat.

Probele de la Suceava au fost testate împotriva a patru tulpini de bacterii patogene pentru om – printre care stafilococul auriu, Salmonella și E. coli.

Comparate cu mierea de Manuka, recunoscută în lume pentru proprietățile ei antibacteriene, studiul arată că atât mierea de mană, cât și cea polifloră montană au calități remarcabile.

La mierea de mană, toate probele au avut o activitate bactericidă și inhibitoare mai puternică decât primele două tipuri de miere de Manuka, în privința concentrației de metilglioxal, ingredientul cheie. Iar 60% au fost mai bune decât cea mai puternică miere de Manuka.

Prof. Mircea Oroian, decan Facultatea de Inginerie Alimentară: „Au fost mai bune decât mierea de Manuka din punct de vedere al microbiologiei. Zona noastră are un specific al florei spontane. Albina nu are cum să meargă doar la arbori, ajunge și la flori, în mare parte plante medicinale.”

La mierea polifloră, aproape 80% din probe au avut o activitate bactericidă și inhibitoare superioară primelor două tipuri de miere de Manuka. Iar mai bine de o treime au fost peste cea mai bună miere de Manuka.

Alexandru Andrieși, președinte Asociația Gustă din Bucovina: „Acești apicultori provin din zona montană, dar sunt și de la șes, unde merg în pastoral în zona de munte și obțin acest produs deosebit, pentru că zona montană este curată.”

Probele de miere din Suceava au fost testate pentru eficiența lor și în comparație cu câteva antibiotice. Cercetătorii spun că au efect antibacterian apropiat sau similar asupra bacteriilor.

Liliana Luca, doctor biolog: „Dacă o persoană se îmbolnăvește, dacă va lua o lingură de miere, nu se va vindeca. Pentru o stare de sănătate optimă, e necesar să avem un consum regulat de miere, 1-2 linguri pe zi.”

Studiul cercetătorilor din Suceava a fost publicat în Scientific Reports, una dintre cele mai importante publicații științifice la nivel mondial.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62519395
O femeie a mâncat ultima mâncare gătită de soțul ei, la doi ani după moartea lui. „Modul meu de a mă reconecta cu el”

O tânără văduvă a împărtășit recent pe TikTok un moment profund personal: a mâncat ultima masă pe care i-o gătise soțul ei înainte de a muri.

62429266
Transnistria a cumpărat gaze din România, cu bani împrumutați de Rusia, după ce a refuzat donația UE

Transnistria a cumpărat pentru prima dată gaze din România, cu banii împrumutați de Rusia, după ce a refuzat ajutorul de 60 de milioane de euro oferit de Uniunea Europeană.

62501868
Horoscop. Cum influențează Luna Plină în Leu zodiile. Decizii radicale și răsturnări de situație din 12 februarie

Pe 12 februarie are loc Luna Plină în zodia Leu. Zodiile Taur, Leu, Scorpion și Vărsător și nativii care au ascendentul în aceste semne vor resimți mai intens fenomenul astral.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.