”Festivalul Amintirilor”, în Iași. Femeie: ”Îmi aduc aminte cum se bea altădată, nu ca acum”

×
Publicitate

Sute de oameni s-au bucurat să revadă obiectele copilăriei și să asculte melodii de altădată, la un „festival al amintirilor”, organizat la Iași.

Chiar şi cei mici s-au distrat alături de părinţi, mai ales că au putut testa o parte dintre obiectele expuse.

Pe strada Lăpușneanu, una dintre cele mai vechi străzi din Iași, a fost forfotă la standurile cu obiecte vechi. Mulți oameni au devenit nostalgici amintindu-și de copilărie.

Femeie: ”Îmi aduc aminte cum se bea altădată, nu ca acum”.

Reporter: Cum se bea acum?

Femeie: „25 de mililitri. Am cumpărat, i-am dat curaj domnului”.

Obiectele unicat, de epocă, nu au lipsit din ofertă. Câteva femei au cumpărat cu 500 de lei o tapiserie care datează din secolul trecut.

Vânzător: „O tapiserie franțuzească. E o pânză țesută în război”.

Femeie: „Iubesc opera, teatrul și atunci apartamentul este chiar pe lângă teatru, pe lângă operă și am zis că ar merge bine. Spune că este adus din Franța, nu cred, dar mie-mi place foarte mult şi asta contează”.

Şi cei mici au fost încântaţi să descopere trecutul. În mijlocul străzii a fost amplasat primul tramvai care a circualt în Iaşi.

Reporter: Cum ti se pare?

Copil: „Frumos!”

Reporter: Ce ai aflat despre el?

Copil: „Că e vechi. Imi place foarte mult”.

Gheorghiță Rusu Persic, director artistic Ateneul din Iaşi: „Oamenii se adună vin să deguste un vin, să mănânce o prăjitură Lăpușneanu și să asculte muzică bună să se bucure de această minunată stradă”.

Cea de a cincea ediției a ”Festivalului străzii Lăpușneanu” ține tot weekendul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62387157
Concurs de frumusețe pentru pisici, la Iași. Un exemplar din rasa British Longhair ajunge și la 10.000 de euro
Cele mai grațioase pisici se întrec zilele acestea la Iași. În joc este titlul de „cea mai frumoasă felină”.
62387144
Tradiția vinurilor de peste Prut a ajuns și în Capitală. Sute de oameni au fost impresionați de cramele moldovenești
Tradiția vinurilor de peste Prut a ajuns și în Capitală în acest weekend. Vizitatorii unui târg de profil au apreciat o colecție impresionantă, de peste o mie de sticle diferite de vinuri și spumante de la zeci de crame din Moldova.
62387137
Câți bani a scos vara asta Mihai Trăistariu din turism. ”Vin și câte 9, dacă vor să stea la grămadă”
Mihai Trăistariu a câștigat vara aceasta circa 30.000 de euro din închirierea celor șase apartamente pe care le are în Mamaia. Cântărețul spune că vrea să-și cumpere acum un hotel, pentru că afacerea în forma actuală îi dă prea multă bătaie de cap.