Aparatele, multe dintre ele funcționale, stârnesc amintiri vizitatorilor. Istoria comunicării la distanță începe cu un telegraf de peste 150 de ani. Apoi, vin, la rând, telefoanele cu manivelă de lemn, cele metalice cu disc și uimitoarele aparate cu butoane. Multe dintre cele 150 de exponate chiar funcționează.
Două prietene au fost fericite să audă iar tonul înfundat din receptor, bâzâitul discului și sunetul strident al soneriei.
Vizitator: „Am discutat chiar ore întregi cu prietena mea, când eram tânără. Și cu prietenul meu! Vă dați seama ce bucurie era când suna telefonul”.
Născut în epoca smartphone-ului, un tânăr vizitator este fascinat de o veche centrală telefonică interbelică.
O pereche de telefoane de campanie, care cântăreau câteva kilograme bune, i-au amintit acestui vizitator de armata făcută la Vânătorii de Munte, ca transmisionist.
Unul dintre exponatele surpriză este telefonul care a aparținut liderului comunist János Kádár, fost președinte și prim-ministru al Ungariei. Încastrat în mobilierul de birou, aparatul avea propria centrală cu linii directe către alți lideri comuniști ai vremii. Istvan Kadar, din Sfântu Gheorghe, își amintește că, în tinerețe, a fost adesea întrebat dacă nu cumva e rudă cu Janos de la Budapesta.
Primul model de videotelefon, produs de japonezi, făcea furori în anii '70. Lumii nu-i venea să creadă că, printr-un cablu, poate circula și chipul, nu doar vocea.
Beke Csongor, Asociația Sepsi Teletar: „Vedem aici ecranul și sus camera, avem telefonul de unde pornim apelul și aici este aparatul care duce imaginea și sunetul printr-o linie telefonică”.
Reporter: „Și diferența față de zilele noastre?”
Beke Csongor: „Nici nu se compară. Acolo nu știai dacă e bunicul sau bunica pe cealaltă parte”.
Expoziția va rămâne deschisă până la mijlocul lui decembrie. La realizarea ei au contribuit doi colecționari privați și două instituții de cultură din Budapesta. Este găzduită de Muzeul Comunismului, amenajat în fosta fabrică de tutun din orașul Sfântu Gheorghe.
