Când trecem la ora de vară în 2021. Ceasurile se vor da înainte cu o oră

62176568
Shutterstock

Ora de vară 2021. În noaptea de 27 spre 28 martie vom da, din nou, ceasurile înainte.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, ceasurile se dau înainte cu o oră, astfel că ziua de duminică, 28 martie, va fi cea mai scurtă din acest an.

Măsura este luată pentru a folosi cât mai mult lumina zilei și a economisi energia electrică. Schimbarea orei a creat nemulțumiri de-a lungul timpului, iar unii specialiști au criticat-o pentru că ar crea probleme de sănătate populației.

În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene.

Trecerea la ora de vară
 

Ora oficială de vară, ora Europei Orientale la care trece ţara noastră în noaptea de sâmbătă spre duminică (27/28 martie 2021), a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932.

Până în 1939, a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară.

În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar, în 1997, prin Ordonanţa nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României, care la art (1) precizează că: "În cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o oră în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, care devine ora 4.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00".

Schimbarea orei, problemă dezbătută la nivelul UE
 

După un sondaj realizat în tot spaţiul comunitar, Comisia Europeană a propus abolirea schimbării sezoniere a orei. Eurodeputaţii au votat, la 26 martie 2019, renunţarea la schimbarea orei de două ori pe an, începând cu 2021. Fiecare stat membru urmează să decidă pe ce oră va rămâne - ora standard sau ora de vară.

Ţările care decid să menţină permanent ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Cele care preferă să rămână la ora standard îşi vor schimba ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021. Dacă Comisia Europeană sesizează probleme cu implementarea, poate dispune o întârziere de 12 luni.

În România, o propunere legislativă pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României (L281/2018) a fost respinsă de Senat, în şedinţa din 29 mai 2018, în calitate de primă Cameră sesizată. La data respectivă şi guvernul României şi-a exprimat poziţia de a nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative.

Istoricul modificării orei
 

Omul de ştiinţă, scriitorul şi omul de afaceri, americanul Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă într-o satiră, în care menţiona că s-ar realiza o economie de lumânări prin folosirea luminii de dimineaţă a soarelui. Ideea folosirii orei de vară este atribuită neozeelandezului George Vernon Hudson, entomologul care a susţinut că ar avea nevoie de mai multă lumină pentru a studia insectele şi a venit cu această idee în 1895.

Schimbarea orei a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (între 30 aprilie - 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai - 16 octombrie), apoi Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia.

La 31 martie 1918, ora de vară a fost introdusă şi în Statele Unite. Pentru o perioadă mai îndelungată, a fost aplicată în SUA, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 şi 30 septembrie 1945. La data de 13 aprilie 1966, legislativul american a impus respectarea orei de vară la nivel naţional ("Daylight saving time" - DST sau "summer time"), din ultima duminică a lui aprilie, până în ultima duminică din luna octombrie.

Douăzeci de ani mai târziu, preşedintele Ronald Reagan a semnat un act federal pe probleme de mediu, ce conţinea şi o prevedere care solicita conservarea energiei şi respectarea orei de vară. De atunci, ora de vară a rămas stabilită pe o perioadă de şapte luni, între echinocţiul de primăvară şi cel de toamnă.

Printre ţările care au reintrodus recent ora de vară se află Haiti, în 2017, după ce renunţase în 2015; Chile, în 2016, după ce renunţase în 2015; Iordania, în 2014, după ce renunţase în 2012. Alte ţări care au renunţat la ora de vară, fără a reveni sunt: Armenia (2011), Libia (2013), Rusia (2014), Egipt (2015), Uruguay (2015), Azerbaidjan (2015), Namibia (2017).

Articol recomandat de sport.ro
Norvegia reacționează dur după lovitura de proporții dată de Rusia lui Putin
Norvegia reacționează dur după lovitura de proporții dată de Rusia lui Putin
Citește și...
„Ne jucăm cu moartea”. Șoferii din Grecia traversează zilnic un pod prăbușit pentru a evita un ocol de 30 de kilometri

Șoferii din Grecia continuă să traverseze un pod parțial prăbușit, deși acesta a fost declarat nefuncțional, spunând că preferă să-și asume riscul decât să facă un ocol de aproape 30 de kilometri.

Un bărbat din Italia, condamnat după ce a construit un amfiteatru „antic” și le cerea turiștilor 40 de euro pentru a-l vizita

Un italian care a construit un fals amfiteatru antic și a încasat câte 40 de euro de la turiști pentru a-l vizita a fost condamnat la doi ani și patru luni de închisoare.

O profesoară din Germania a primit măriri timp de aproape 17 ani, deși era în concediu medical. Ce salariu a ajuns să aibă

O profesoară din Germania a stat în concediu medical aproape 17 ani, timp în care a continuat să primească majorări salariale, ajungând la un salariu brut de peste 6.000 de euro pe lună. Procedurile judiciare împotriva sa sunt suspendate.

Recomandări
Încă un incident în Marea Neagră. Navă comercială avariată în apropiere de Sfântu Gheorghe - posibil de o dronă sau o mină

O navă comercială care transporta cărbuni din Statele Unite către Ucraina a fost avariată în noaptea de 23 spre 24 iulie în Zona Economică Exclusivă a României, la aproximativ 22 de mile marine de Sfântu Gheorghe.

Criză de personal în spitale. Guvernul a deblocat doar 22 de posturi din cele 7.600 cerute de Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății a cerut deblocarea a peste 7.000 de posturi în spitalele din toată țara, însă Guvernul a aprobat, deocamdată, doar 22.

SUA anunță a 13-a noapte consecutivă de atacuri asupra Iranului. Loviturile au vizat baze militare și depozite de drone

Armata SUA anunţă finalizarea celei de-a 13-a nopţi consecutive de atacuri asupra Iranului.