Augustin Zegrean, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, a salvat un tânăr căzut într-o groapă

×
Publicitate

Aflat la pensie, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zagrean a salvat un tânăr care a căzut într-un canal de 4 metri adâncime, chiar în faţa locuinţei sale.

Tânărul neatent a ignorat barierele şi a picat în şanţ, iar pompierii au reuşit să îl ajute cu o scară.

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, le-a povestit poliţiştilor că, după miezul nopţii, a auzit un zgomot straniu venind din stradă, aşa că a ieşit să vadă ce s-a întâmplat. Acolo a găsit chiar în groapa săpată luni în faţa casei, un tânăr de aproximativ 25 de ani care se văita de mama focului.

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a auzit zgomotul puternic din locuinţa sa şi când a realizat că cineva a căzut în groapa adâncă de peste 4 metri a sunat la 112. Ba mai mult, i s-a făcut milă de tânăr şi i-a oferit o pereche de încălţări, ca să poate ajunge acasă.

Pompierii l-au scos pe tânăr din groapă cu ajutorul unei scări. Nimeni nu ştie cum a reuşit să pice în groapa care era semnalizată.

Ovidiu Gabrian, Poliţia Locală Bistriţa: ”Existau lucrări efectuate de societatea de apă şi canalizare semnalizate corespunsator, vizibile, cu barieră. Respectivul cetăţean care a căzut ori nu le-a văzut, ori le-a ocolit. Ignorarea semnelor a făcut-o pe riscul propriu."

Deşi spunea că îl doare mâna, tânărul a refuzat să fie consultat de medici.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61958321
Oferte inedite pentru înmormântări: sicrie din frunze de bananier și urne biodegradabile

Târgul de funeralii din Belgia a adunat laolaltă producători din domeniu care se întrec în oferte. De pildă, cenușa defunctului poate fi împrăștiată ca într-o procesiune, cu un fel de toiag.

61958322
Tavanul unei case din SUA a cedat din cauza unor ratoni

O familie din Michigan s-a trezit cu niște ratoni pe cap aproape la propriu.

61958139
Reacția unui bărbat când își găsește soția sărutându-se cu un tânăr în afara unui club. VIDEO

Un bărbat care a întâlnit într-un club o femeie și pe care a sărutat-o în timp ce transmitea live pe Facebook a avut parte de o surpriză, când în cadru a apărut soțul acesteia.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

F 16 romania afp 000 33fz3yw
Noi drone au pătruns în spațiul aerian românesc. Una dintre ele, distrusă la nord de brațul Chilia

Un total de trei drone au pătruns miercuri în spațiul aerian al României, în zona Mării Negre, anunță Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Adr nord est1
Cum a reușit cea mai săracă zonă a României să primească la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare

Cea mai săracă zonă a României a primit la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare. Nord-Estul țării, cunoscut ani la rând pentru lipsuri și depopulare, este desemnat "Regiune Europeană Antreprenorială 2027".