România trece prin zile de foc. Medicii avertizează populația în privința temperaturilor mari
Your browser doesn't support HTML5 video.
Disperaţi, mulţi s-au refugiat în parcuri şi la piscine însă specialiştii ne recomandă, să fim prudenţi şi să nu ieşim din locuinţe în miezul zilei, atunci când soarele arde cel mai rău.
Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme deosebit de caldă şi pentru prima parte a săptămânii viitoare.
În Capitală s-au înregistrat 34 de grade Celsius la umbră, însă în soare a fost cumplit. Drept urmare, fiecare s-a ferit cum a putut mai bine. Fără doar şi poate acest domn a ieşit în evidenţă.
Bărbat: ”Bineînţeles că mă protejează, mi-a dat-o fiica mea, ca să scape de ea”.
Alţii, păreau mai degrabă pregătiţi de plajă decât de o ieşire în oraş.
În zilele caniculare, evitaţi să ieşiţi din casă în orele de vârf. Numai în ultima săptămână, medicii din Capitală au venit în ajutorul a zeci de oameni cărora li s-a făcut rău din cauza căldurii excesive. Dacă totuşi vreţi să ieşiţi afară, încercaţi să staţi cât mai mult la umbră.
Ziua a fost toridă şi în Iaşi. Codul galben de caniculă a fost prelungit până marţi în sudul şi estul ţării. În Galaţi, Constanța şi Mangalia, de pildă, oamenii au îndurat chiar 43 de grade Celsius.
Medicii avertizează că aceste temperaturi ridicate reprezintă un stres pentru organism. Cei mai vulnerabili sunt copiii, vârstnici, dar şi cei care suferă de boli cronice.
Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-Smurd Iaşi: „Unii pacienţi devin lipotimici, scade tensiunea arterială, dezvoltă edeme și chiar pierderea stării de conştientă. Odată cu transpiraţia se pierd lichide şi minerale. Organismul are nevoie de aceste lichide şi minerale, de aceea este nevoie să bem toată ziua cantităţi mari de apă''.
Arşiţa se va domoli abia în a doua parte a săptămânii viitoare când sunt anunţate vijelii.