Vremea se schimbă semnificativ. Cât de cald va fi în weekend
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vremea în fiecare regiune
În Dobrogea și Bărăgan sunt ceva schimbări față de miercuri. Aici cresc șansele de lapoviță, se face mai frig, iar vântul va sufla cu putere. Și noaptea va fi mai rece decât noaptea de miercuri.
În Moldova sudică și în nordul Munteniei găsim vreme mai rece, vântul va avea răbufniri frecvente și temperaturile resimțite vor fi destul de modeste.
În nordul Moldovei și în Bucovina o să mai vină câțiva fulgi, vântul va sufla cu putere și ajunge la viteze de 80 de km/h. Apare și soarele trecător, iar de joi noapte, atmosfera se mai liniștește. În nordul Transilvaniei și prin Maramureș, miercuri a fost frig și ceață. Joi zărim soarele și atmosfera se mai dezmorțește puțin, însă noaptea se anunță cam rece, cu minus 7 grade în zonă.
Și în vestul țării găsim vreme mai bună ca miercuri. Se ating și 4...5 grade pe la prânz și apare soarele pentru câteva ore. La noapte cer senin și în jur de minus 5 grade.
În Transilvania găsim vreme rece și destul de neplăcută. Mai apar ceva fulguieli, vântul va avea răbufniri și maximele rămân modeste.
În Oltenia lucrurile stau ceva mai bine. Atmosfera va fi una primăvăratică, iar norii se împrăștie. Vântul mai are intensificări și pe aici, dar noaptea se anunță cam rece.
În ținuturile sudice găsim vreme destul de plăcută, cu 6...7 grade pe la prânz și un vânt mai domol decât în ținuturile estice.
București
Și în București avem vreme relativ plăcută. Și pe aici vor fi ceva răbufniri ale vântului, norii se risipesc și maxima va fi în jur de 8 grade. Nivelul presiunii atmosferice crește.
La munte
În zonele de munte, pe parcursul zilei de joi sunt așteptate ceva ninsori slabe. Marea problema este vântul, care depășește viteze de 100 km/h și spulberă zăpada. Termic, nu sunt modificări, dar vântul o să sporească senzația de frig.
Prognoza meteo pe următoarele trei zile
Vineri vremea se îndreaptă. O să avem soare, iar temperaturile urcă din nou. Presiunea atmosferică o să mai scadă.
Sâmbătă atmosfera se dezmorțește de-a binelea. Se ating și 14 grade, ca și joi și domină cerul senin. În noaptea de sâmbătă spre duminică apar ceva nori de ploaie prin vestul țării.
Și duminică se menține vremea caldă. Va fi timp frumos în ansamblu, deși în jumătatea vestică s-ar putea să picure trecător.
BucureștiVineri prindem soare și vreme bună. Singura schimbare este scăderea presiunii atmosferice.
Sâmbătă se mai încălzește puțin. O să avem și 10 grade, o valoare de început de martie și un vânt mai domol.
Duminică la fel: soare, atmosferă primăvăratică și foarte puțini nori. Abia în dimineața zilei de luni sunt ceva semne de ploaie.
La munte
De vineri, vremea se îmbunează, iese soarele, iar temperaturile vor fi mai mari decât în mod obișnuit în plină iarnă.
Sâmbătă va fi și mai cald, cerul rămâne senin, iar în zona crestelor vor mai fi intensificări ale vântului.
Duminică, vremea se menține caldă, însă apar ceva nori și, local, pot apărea lapovița și poleiul.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: meteo , temperaturi , prognoza meteo , anm , prognoza meteo tara , prognoza meteo bucuresti
Dată publicare: 23-01-2020 08:36