Vremea se răcoreşte considerabil în următoarele zile. Cu cât scad temperaturile în ţară
Your browser doesn't support HTML5 video.
In Dobrogea şi Bărăgan găsim atmosferă cam instabilă, ploi în mai multe reprize, unele torenţiale, vânt intens şi condiţii de grindină. Se face mai răcoare decât luni şi vom avea cel mult 25, 26 de grade în termometre.
Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei mai vin câteva serii de averse, cu tunete, fulgere şi răbufniri de vânt. Temperaturile continuă să scadă şi o să avem valori modeste pentru luna lui Cuptor.
În nordul Moldovei şi în Bucovina găsim vreme mai bună, cu înnorări şi ploi sporadice. Şi aici va fi mai răcoare decât în mod obsinuit. Maximele se opresc pe la 25, 26 de grade, iar la noapte se înseninează şi temperaturile coboară până la 10 grade.
În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş apar destul de mulţi nori; e posibil să vină şi o ploaie de scurtă durată, iar temperaturile se menţin sub valorile normale.
Şi în ţinuturile vestice găsim atmosfera schimbătoare şi temperaturi modeste pentru luna iulie. Ploile apar sporadic, iar maximele vor în jur de 25, 26 de grade.
În Transilvania vin ceva averse în zonele montane. În rest aşteptam vreme mai bună, cu puţine ploi şi până la 25 de grade în vestul provinciei. La noapte, în depresiuni se face cam frig: în zona Miercurea Ciuc vor fi doar 5 grade.
Un aer mai răcoros ajunge şi în zona Olteniei. Maximele se opresc pe la 28 de grade; se mai aduna norii şi vor aduce câteva reprize de ploaie.
Se răcoreşte şi în ţinuturile sudice, pe unde vom avea vreme schimbătoare. O să plouă din când în când, vor fi tunete, fulgere şi intensificări ale vântul, iar maximele se vor opri pe la 27 de grade în Lunca Dunării.
În Bucureşti temperaturile scad cu trei-patru grade faţă de luni, vedem soarele din când în când, însă mai vin şi ceva ploi.
Barometrele indică o nouă scădere a presiunii atmosferice, iar în termometre vor fi în jur de 25, 26 de grade. Acum sunt 18 grade.
La munte apar ceva ploi în masivele sudice, dar în rest va fi timp frumos. Temperaturile scad uşor, iar pe seara norii se risipesc.
Pe litoral se anunţă multă instabilitate şi o răcorire perceptibilă. Aversele vin în mai multe reprize, se pot tranforma în vjelii, iar temperaturile se opresc pe la 23, 24 de grade.
Prognoza meteo pentru urmatoarele zileIn Bucureşti se anunţă zile mai răcoroase. Marti, temperaturile scad cu trei-patru grade, vedem soarele din când în când, însă mai vin şi ceva ploi. Barometrele indică o nouă scădere a presiunii atmosferice, iar în termometre vor fi în jur de 25, 26 de grade.
Miercuri atmosfera va fi schimbătoare, cu nori destul de mulţi pe parcursul zilei şi ploi în special după-amiaza. Presiunea atmosferică va continua să scadă.
Joi se anunţă vreme mai bună, deşi temperaturile rămân modeste pentru o zi de iulie. Vântul va fi activ, norii vin şi trec, iar condiţiile de ploaie scad progresiv.
Vineri se face timp frumos, vântul se mai domoleşte, dar temperaturile se menţin scăzute pentru cea mai caldă luna a anului. La munte apar ceva ploi în masivele sudice, dar în rest va fi timp frumos. Temperaturile scad uşor, iar pe seara norii se risipesc.
Pe litoral se anunţă multă instabilitate şi o răcorire perceptibilă. Aversele vin în mai multe reprize, se pot tranforma în vjelii, iar temperaturile se opresc pe la 23, 24 de grade.