Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea se răceşte considerabil, iar în multe zone din ţară apar ninsorile. Prognoza meteo

Your browser doesn't support HTML5 video.

O să plouă din când în când; la munte va ninge şi doar prin vestul ţării zărim soarele. Maximele vor fi în general de la 5 la 15 grade, iar pe seara vântul va prinde putere în regiunile sud-estice.

In Dobrogea şi Bărăgan înnorările persistă, vin ceva ploi şi se mai răceşte puţi. Către seară se porneşte vântul, iar la noapte temperaturile coboară până la 2 grade şi e posibil să vină lapoviţa.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, găsim vreme urâtă, cu ceva ploi. Vântul se înteţeşte treptat, iar după lăsarea nopţii, ploile se transformă în lapoviţă.

În nordul Moldovei şi în Bucovina avem atmosfera închisă şi mai rece ca miercuri, cu ploi frecvente şi cel mult 6 grade în termometre. La noapte, temperaturile coboară spre pragul îngheţului, aşa că o să apară lapoviţa şi poeiul.

Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem atmosfera închisă, o să plouă în mai multe reprize, iar temperaturile pierd  patru grade. Peste noapte se înseninează treptat.

Citește și
Vremea
Zonele din România în care marți temperaturile ajung la 19 grade. Prognoza până vineri

În vestul ţării găsim vreme mai bună, un pic de soare şi ceva ploi în vecinătatea munţilor. Temperaturile scad uşor faţă de ziua trecută, dar încă avem valori peste mediile perioadei.

În centrul României avem vreme închisă, o să mai plouă, iar la munte va ninge şi se poate depune strat de zăpadă. Şi tot în zona montană, vântul va avea intensificări şi va viscoli ninsoarea, în special în zonele de creastă.

În Oltenia găsim atmosfera schimbătoare. Acum este ceata, dar mai târziu se arata şi soarele. Este posibil să vină câţiva stropi şi va fi mai cald decât în mod obişnuit. Aici, maximele vor urca până la 16 grade.

În schimb, în sudul ţării aşteptam vreme urâtă, ploioasă şi temperaturi cu vreo două grade mai scăzute.

În Bucureşti cerul rămâne acoperit mare parte a zilei, se înteţeşte vântul şi e posibil să mai picure trecător. Se mai răceşte. Maximă atinge 9...10 grade, valori normale pentru acest moment al anului.

La munte, vine frigul, iar norii aduc ninsoare. Se poate depune strat de zăpadă în masivele sudice şi estice, pe creste va fi viscol, iar temperaturile scad tranşant.

Prognoza pentru urmatoarele zile:

Vineri o să avem vreme rece în sud şi est, dar în celelalte zone, temperaturile revin la normal. Precipitaţiile apar în sud, centru şi est. Vor fi ninsori la munte, lapoviţă în centru, est şi în dealurile sudice şi ploi la câmpie. Apare şi poleiul, iar vântul va sufla mai tare în est, sud-est şi la munte. Sâmbătă - frigul cuprinde toată ţara, iar în sud şi est avem temperaturi de Ianuarie. Norii vor persista şi şi o să mai ningă slab pe la munte. În sud şi est avem fulguieli sporadice sau lapoviţă.

Şi duminică avem vreme rece, cu valori sub limitele perioadei. În jumătatea nordică a ţării apar ceva nori şi s-ar putea să burniţeze, dar prin sud va fi soare. În noaptea următoare vin alte precipitaţii.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult