Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea începe să se încălzească. Ce ne așteaptă în weekend

Your browser doesn't support HTML5 video.

Vineri mai vin câteva ninsori slabe prin centru și sud-est, iar la munte, în masivele sudice, o să mai fie viscol. Noaptea se răcește foarte tare. Va fi ger îndeosebi în nord și centru și minus 20 de grade în depresiuni.

 

Vremea în fiecare regiune

În Dobrogea și Bărăgan găsim vreme rece, înnorări și ninsori slabe sau lapoviță și un vânt destul de insistent, care va accentua senzația de frig. Peste noapte ninsorile dispar, iar temperaturile coboară până la minus 7 grade. În Moldova sudică și în nordul Munteniei o să mai ningă puțin, apare trecător și lapovița, iar vântul mai are unele porniri. Zărim și soarele pe parcursul zilei, dar temperaturile se opresc pe 3...4 grade, iar noaptea se răcește și mai tare. Vântul se menține activ și în nordul Moldovei și în Bucovina. Nu sunt anunțate ninsori. Se mai împrăștie și norii, însă temperaturile rămân modeste, iar noaptea o să fie ger în zonă. În nordul Transilvaniei și în Maramureș ne așteaptă o zi însorită, dar destul de rece, cu cel mult 3...4 grade în termometre. După lăsarea nopții și pe aici se instalează gerul. În ținuturile vestice găsim vreme frumoasă și maxime comparabile cu cele de joi. Urmează însă o noapte foarte rece, cu cer senin și temperaturi de minus 8...minus 9 grade. Până la ora 10, este cod portocaliu de vânt intens pentru zonele de munte din județele Caraș-Severin și Hunedoara. La peste 1.800 de metri altitudine, vântul suflă cu viteze de 120...140 km/h și ninsoarea este viscolită. În zona Transilvaniei mai vin câteva ninsori slabe, iar pe la munte o să fie și vineri viscol. Noaptea aduce un ger năprasnic. În zona depresionară se vor atinge chiar și minus 20 de grade. În Oltenia găsim vreme schimbătoare, înnorări, dar și perioade însorite și temperaturi mai ridicate decât în celelalte zone. Maximele ajung pe la 8...9 grade, dar noaptea aduce un aer foarte rece și minime de minus 7, minus 8 grade. În schimb, în ținuturile sudice mai vin ceva ninsori, în special în orele serii. La noapte, însă, norii se risipesc și temperaturile scad accentuat.

București  

În București, vineri se arată puțin soarele, dar după prânz vin alte ninsori ce pot lăsa 2...5 centimetri de zăpadă. Vântul va fi destul de activ, iar peste noapte, la marginea orașului, o să fie ger.

La munte  

La munte vineri găsim vreme rece. O să mai ningă pe timpul zilei, iar în Carpații Meridionali și de Curbură, vântul va viscoli ninsoarea, cu rafale de peste 70 km/h. Noaptea ninsorile încetează, dar vine gerul.

Citește și
Sudul României, blocat din cauza ninsorilor și viscolului
Sudul României, blocat din cauza ninsorilor și viscolului. Când scăpăm de zăpadă
Prognoza meteo pe următoarele 3 zile  

Sâmbătă avem soare și vreme frumoasă, dar se face și mai frig, iar vineri spre sâmbătă gerul cuprinde majoritatea zonelor. Vântul mai are unele porniri în zona montană înaltă, dar se menține activ și în ținuturile estice. Duminică, gerul persistă în primele ore, însă amiaza ne aduce soare și temperaturi în ușoară creștere. Noaptea o să mai fie ger doar în depresiuni. Luni se încălzește, dar încep să se adune norii, iar ploile cuprind treptat majoritatea zonelor, iar pe la munte o să fie lapoviță. Maximele ajung pe la 12 grade, iar vântul se întețește aproape peste tot.

București

Sâmbătă se înseninează, dar se face și mai frig, iar în noaptea următoare se instalează gerul. Și duminică avem o dimineață foarte rece, însă pe la amiază se mai încălzește puțin și se ating în jur de 5 grade. Luni va fi și mai bine. Maxima ajunge pe la 9 grade, dar pe seară încep să apară norii de ploaie.

La munte

Sâmbătă apare soarele, dar o să fie foarte frig, chiar ger în mare parte a zilei. Vântul va mai avea unele intensificări la altitudini mari. Și duminică avem soare și vreme frumoasă, însă gerul persistă la începutul zilei, iar vântul rămâne destul intens în zonele de creastă. Luni se încălzește, dar norii se înmulțesc treptat și o aducă lapoviță în majoritatea masivelor montane.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult