Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea azi, 9 mai. Se face mai răcoare decât normalul perioadei. Sunt anunțate averse în cea mai mare parte a țării

Your browser doesn't support HTML5 video.

Se face mai răcoare decât ar fi normal. Mai vin ceva averse în vest, în zona centrală și la munte.

În rest găsim vreme mai bună și un vânt mai insistent în sudul și în sud-estul țării. Maximele pleacă de la 10 grade în depresiuni și ajung la 21-22 de grade pe partea sud-estică.

Vremea în țară

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici domină atmosfera însorită, iar temperaturile se apropie de normalul perioadei. În Bărăgan se ating 21, poate chiar 22 de grade. Pe litoral o să fie mai răcoare și maximele se opresc la 16 grade. Vântul bate destul de tare în toată provincia.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei avem soare în cea mai mare parte a zilei. Doar pe spații mici se înnorează și o să plouă trecător. Vântul se întețește și ajunge la viteze de 55 de km/h. Temperaturile se mențin la valori apropiate de normal și vor fi 21-22 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina pătrunde un aer mai rece. La Piatra Neamț vor fi doar 12 grade. Ploile apar mai ales în Bucovina și la munte. În restul provinciei găsim vreme mai bună, cu soare și câțiva nori.

Citește și
vreme soare
ANM: „Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile”. Ce se întâmplă după 15 mai

Și în nordul Transilvaniei și în Maramureș vin câteva ploi - mai ales în zona Transilvaniei. Tot pe acolo se și răcește. La Cluj-Napoca și la Bistrița se vor înregistra cel mult 14 grade. În schimb, în zona Maramureșului se arată soarele și vor fi în jur de 18-19 grade.

În vestul țării se anunță o zi mohorâtă, cu înnorări persistente și averse - posibil, însoțite de descărcări electrice. În zona montană se strâng cantități mari de apa, iar la altitudini mari o să cadă lapoviță. La amiază maximele ating 20 de grade.

Cerul rămâne acoperit și în Transilvania, pe unde o să plouă în mai multe reprize. În Meridionali aversele pot să lase în urmă peste 25 de litri de apă pe metru pătrat. Temperaturile scad simțitor: pleacă de pe la vreo 10 grade în depresiuni și se opresc la 16-17 grade în vestul provinciei.

Vreme mohorâtă găsim și în Oltenia: înnorări, ploi pe spații mici și un vânt ceva mai activ. Maximele în scădere față de ieri, ating 19 grade în vestul provinciei.

Norii apar și în ținuturile sudice. Ploile apar pe suprafețe restrânse, vântul prinde putere, iar temperaturile mai scad puțin față de ieri. Vor fi cel mult 20 de grade pe la Ploiești.

Vremea în București

În București se face mai răcoare și vor fi în jur de 19 grade. Avem vreme schimbătoare: înnorări, scurte perioade însorite și un vânt cam insistent. Trecător s-ar putea să plouă slab. La noapte cerul rămâne acoperit și minima ajunge la 10 grade.

Vremea la munte

La munte găsim temperaturi sub normalul perioadei. Nu prea vedem soarele și o să plouă pe arii extinse - mai abundent în Occidentali și în vestul Meridionalilor. Vântul are unele intensificări.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult