Vremea azi, 9 ianuarie. Zonele în care se anunță ploi
Temperaturile, depășesc valorile normale în mare parte din țară: pornesc de la 1 grad în nord-vest și ajung la 11 grade pe litoral.
În Dobrogea și Bărăgan avem o zi mohorâtă, cu ceață densă în primele ore și câțiva stropi de ploaie mai târziu. Se mai încălzește puțîn față de ieri și temperaturile urcă până la 10-11 grade.
În Moldova sudică și în nordul Munteniei găsim vreme destul de neplăcută, cer acoperit și multă umezeală. O să picure trecător sau o să fie burniță, iar dimineața va fi ceață pe la câmpie. Temperaturile, cresc însă, față de ziua trecută și vor fi 7-8 grade după prânz.
Și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, se face mai cald decât ar fi normal la această dată și maximele ajung pe la 6-7 grade. Norii persistă și aici, e posibil să burnițeze pe timpul zilei, iar la noapte o să cadă lapoviță.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș, o să mai ningă puțin dimineață, apoi prin Transilvania apare lapovița. Maximele se opresc pe la 3-4 grade, iar la noapte se răcește și vor fi minus 6 grade în zona Maramureșului.
Și în ținuturile vestice mai vin ceva precipitații, îndeosebi după lăsarea nopții. Vorbim despre lapoviță și asta însemna risc de polei pe șosele. Vor fi 2-3 grade la orele prânzului și în jur de zero grade în noaptea următoare.
În Transilvania cerul rămâne acoperit toată ziua, mai apar ceva condiții de lapoviță, iar pe la munte o să mai ningă puțin. Temperaturile se mențin ridicate pentru o zi de ianuarie și ajung la 4-5 grade.
În Oltenia se încălzește față de ieri, dar avem tot vreme închisă și o să plouă din când în când. Se vor atinge 5-6 grade la orele prânzului.
Un aer mai cald ajunge și în ținuturile sudice. Ieri au fost 2-3 grade, astăzi maximele ajung pe la 7-8 grade, însă nu scăpăm de nori, iar dimineață este ceață densă în multe zone.
București
Vremea se încălzește și în Capitală. Se vor atinge 8 grade, dar vom avea o zi mohorâtă, cu un pic de ceață și condiții de burniță în primele ore. La noapte se întorc ploile și se intensifica vântul, dar o să fie foarte cald pentru o noapte de ianuarie și se vor înregistra 5-6 grade.
Și mâine va fi mai cald decât în mod normal și vom avea în jur de 6 grade la orele prânzului. Norii persistă și mai vin ceva ploi, iar vântul rămâne destul de insistent.
Marți se arată soarele, dar se răcește. Maxima se oprește pe la 2 grade, iar vântul ajunge la viteze de 55 KM.h și sporește senzația de frig. Noaptea, temperatura coboară până la minus 7 grade.
Miercuri, se anunță o zi însorită și rece, cu cel mult 1 grad la orele prânzului și condiții de ceață și chiciură dimineață. În noaptea următoare se face vor atinge minus 8 grade.
Munte
La munte, temperaturile se mențin la valorile de ieri. Cerul rămâne acoperit de nori; o să ningă din când în când, iar vântul mai are unele intensificări în zonele de creastă.
Mâine mai vin ceva ninsori, îndeosebi în Carpații Meridionali, iar vântul suflă mai tare, depășește viteze de 60-70 KM/h și se transformă în viscol.
Marți, se răcește, iar în noaptea următoare vine gerul. În masivele sud-vestice o să mai ningă puțin; în rest se arată soarele, iar vântul suflă mai tare pe creste, mai ales în Carpații de Curbură.
Miercuri se face și mai frig și o să fie ger dimineață și din nou după lăsarea nopții. Mai pot să apară 2-3 fulgi de zăpadă tot în masivele sud-vest; în rest avem o zi însorită, cu vânt mai intens la altitudini mari.