Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea azi, 5 decembrie. Temperaturile ajung la normal în cea mai mare parte a țării. Unde sunt așteptate ploi și ninsori

Astăzi se încălzește ușor și temperaturile ajung la normal în cea mai mare parte a țării. Ploile vin în vest, în sud-vest, iar în zona Maramureșului, dimineața va ninge, apoi vor predomina ploile.

La munte va fi lapoviță, iar la altitudini mari va ninge viscolit. Maximele termice pornesc de la 1 grad în Bucovina și vor ajunge la 11 grade la malul mării.

În Dobrogea și Bărăgan, atmosfera va fi închisă, apar câteva ploi slabe și vântul devine mai insistent pe litoral. Temperaturile cresc față de ziua trecută și o să avem cel mult 11 grade Celsius.

La fel va fi și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei: cer noros, vânt activ și poate câțiva stropi de ploaie. Se mai încălzește puțin și pe aici iar maximele se opresc pe la 4...5 grade.

În nordul Moldovei și în Bucovina, temperaturile scad ușor și se vor înregistra cel mult 3 grade Celsius. Soarele apare trecãtor pe parcursul zilei, iar la noapte o să plouă peste tot.

Citește și
vreme rea
Patru oameni au fost la un pas de moarte în Maramureș după ce s-au răsturnat cu mașina pe un drum înghețat

În nordul Transilvaniei și prin Maramureș se mai adună norii, va ninge dimineața, iar mai târziu vor predomina ploile. Se încălzește ușor și după prânz se ating cel mult 8 grade Celsius.

În vestul țării, predomină vemea închisă și o să plouă cam peste tot. Vântul va avea intensificări în sudul Banatului, iar temperaturile cresc semnificativ.

În Transilvania se anunță vreme bună în ansamblu, apare soarele și doar la munte va fi lapoviță, iar la altitudini mari o să ningă viscolit. Se încălzește ușor și după prânz se vor înregistra 8 grade în vestul provinciei.

În Oltenia, sâmbătă mai vin câteva ploi slabe, iar pe timpul nopții ploile se vor extinde. Maximele termice în creștere ușoară față de vineri vor ajunge până la 8 grade Celsius.

Se mai încălzește puțin și în regiunile sudice, dimineață vor fi condiții de ceață, dar mai târziu zărim puțin și soarele.

Vremea în Capitală

În București, în primele ore ale zilei, s-ar putea să apară un pic de ceață, iar pe parcursul zilei vom avea înnorări, dar se aratã și soarele printre nori. Se încălzește ușor și maxima va ajunge pe la 7 grade Celsius, iar la noapte vor fi 3 grade și revin condițiile de ceață.

Vremea la munte

La munte, temperaturile cresc ușor, dar precipitațiile se extind treptat dinspre masivele sud-vestice. O să fie lapoviță, vor fi condiții de polei, iar în zona montană înaltă o sã ningă viscolit.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult