Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea azi, 5 august. În centru şi în ţinuturile sudice avem încă o amiază caniculară cu până la 38 de grade

Vremea rămâne caldă şi astăzi, iar în vest, în centru şi în ţinuturile sudice avem încă o amiază caniculară cu până la 38 de grade în Lunca Dunării. Pe seară şi la noapte o să plouă torenţial în vestul şi în sud-vestul României.

Vremea în fiecare regiune  

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici nu prea vedem norii.

Canicula revine în zona Bărăganului, dar se mai încălzeşte puţin şi pe litoral. Disconfortul termic creşte peste tot, iar temperaturile urcă până la 35...36 de grade.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei se face din nou foarte cald. Amiaza ne-aduce soare arzător, canicula şi multă zăpuşeală. Maximele ajung la 35 de grade, iar indice temperatura umezeala depăşeşte pârgul critic, de 80 de unităţi.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina găsim vreme frumoasă şi un vânt ceva mai insistent. Atmosfera se încălzeşte destul de tare după orele prânzului, dar temperaturile se opresc SUB pragul caniculei. Vor fi cel mult 34 de grade.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem încă o zi fierbinte, cu stres termic accentuat şi 35...36 de grade, la umbră. Este puţin probabil să plouă, dar vântul prinde putere şi aici.

Căldură mare găsim şi în vestul României. Temperaturile urcă până la 36...37 de grade şi aerul devine greu de respirat. Pe seară, însă se adună norii; o să plouă torenţial şi este posibil să cadă grindină.

Şi în Transilvania o să fie foarte cald, mai ales în vestul provinciei, pe unde se vor atinge 35, poate 36 de grade. La noapte apar ceva condiţii de averse. Se răcoreşte şi minimele ajung la 11 grade în depresiuni

În Oltenia căldura este greu de suportat şi astăzi. Temperaturile pierd un grad, două faţă de ieri, dar tot avem caniculă şi o atmosferă sufocantă în miezul zilei. Pe seară şi la noapte apar averse abundente, cu tunete, fulgere şi rafale puternice de vânt.

Vreme caniculară găsim şi în sudul României, soare nemilos şi până la 38 de grade în Lunca Dunării. Se intensifică vântul, iar în a doua parte a nopţii s-ar putea să vină o ploaie zgomotoasă şi aici.

Vremea în Bucureşti  

În Bucureşti avem încă o zi toridă, însă vântul devine ceva mai activ, iar maxima se opreşte la 36 de grade. Ieri au fost 41 de grade în zona Capitalei. Temperaturile scad uşor şi pe timpul nopţii. Minima ajunge la 19...20 de grade, iar spre dimineaţă apar ceva condiţii de ploaie.

Vremea la Munte  

La munte găsim soare şi vreme bună până spre seară. Atunci, în masivele din vestul şi sudul ţării, se adună norii şi apar ploi torenţiale, cu grindină şi vijelii. Temperaturile scad uşor în Carpaţii Orientali, iar vântul bate mai tare în zonă înaltă din Meridionali.

Vremea la Mare  

Pe litoral se mai încălzeşte puţin şi maximele ajung pe la 30 de grade. Cerul se păstrează curat toată ziua, iar disconfortul termic se resimte şi aici. Apa mării are în jur de 21 de grade.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult