Vremea azi, 19 aprilie. Vremea rămâne deosebit de rece. Înorări în sud, în centru şi în zonele montane
Your browser doesn't support HTML5 video.
Maximele pornesc de la 7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi ajung la 14 grade în Oltenia.
Vremea în fiecare regiuneVedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul, pe unde atmosfera se menţine rece pentru acest moment al anului. Cerul rămâne acoperit pe tot parcursul zilei, iar maximele se opresc la 12...13 grade.
Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei găsim tot vreme închisă şi rece. Înnorările persistă, poate că o să şi picure trecător, iar temperaturile mai câştiga 1...2 grade faţă de ziua trecută.
În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina nu prea zărim soarele, iar maximele rămân la valori modeste pentru dată din calendar. În zonele mai joase condiţiile de precipitaţii sunt foarte reduse, dar la munte s-ar putea să cadă câţiva fulgi de zăpadă.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş prindem vreme schimbătoare: vor fi perioade însorite, apar şi câteva ploi slabe, iar maximele se opresc la 12 grade, pe la Satu Mare - valori foarte scăzute pentru această perioadă.
În ţinuturile vestice zărim puţin şi soarele printre nori, dar, din când în când, o să vină şi 2...3 stropi de ploaie. La noapte o să mai plouă puţin prin sudul Banatului, iar la munte apar vor fi ninsori locale.
În Transilvania vremea se menţine deosebit de rece, cu temperaturi de la 7 grade în depresiuni până la 13 grade în zona Alba Iulia. Ploile apar mai mult pe partea vestică, în timp ce, în estul provinciei, trecător, o să cadă lapoviţă. În zona montană predomină ninsorile, iar pe crestele Meridionalilor se va depune strat nou de zăpadă.
În Oltenia găsim atmosfera schimbătoare. Soarele se arată trecător, o să plouă, iar după prânz maximele ating 14 grade Celsius. La noapte norii se înmulţesc şi o să mai vină câteva reprize de ploaie.
Cam la fel va fi vremea şi în ţinuturile sudice: soare cu nori, ploi pe timpul zilei şi cel mult 11 grade la amiază, în Lunca Dunării. La noapte cerul se mai degajează, dar în zonele deluroase temperaturile coboară sub pragul îngheţului şi o să apară bruma.
Vremea în BucureştiÎn Bucureşti urmează o zi cam mohorâtă. Atmosfera se menţine neobişnuit de rece şi vor fi doar 11 grade. Cerul rămâne acoperit şi o să picure trecător. Vântul va fi activ, iar la noapte minimele ating 3 grade în centrul oraşului şi zero grade la periferie.
Vremea la MunteLa munte avem vreme de iarnă, cu înnorări şi ninsori locale. În zona înaltă a Carpaţilor Meridionali va ninge mai abundent şi se va depune strat nou de zăpadă. În unele masive se arată şi soarele, dar temperaturile rămân foarte scăzute pentru această perioadă.