Vremea azi, 16 iulie. Prognoza pentru București și țară - maximele pot atinge 32 de grade
Your browser doesn't support HTML5 video.
Temperaturile rămân între 22 şi 32 de grade.
Vremea pe regiuni
În Dobrogea şi Bărăgan găsim soare şi temperaturi plăcute, joi, vântul va avea unele intensificări, dar temperaturile cresc faţă de miercuri.
În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, prindem timp frumos şi temperaturi acceptabile. Peste noapte se face un pic mai cald.
În nordul Moldovei şi în Bucovina, vremea va fi plăcută până târziu după prânz, când se anunţă înnorări şi ploi locale. Termic nu sunt schimbări.
Instabilitate o să avem şi în nordul Transilvaniei şi prin Maramureş, dar tot după prânz. Dimineaţa va fi plăcută. În vestul ţării, va fi soare şi destul de plăcut, iar temperaturile cresc şi ajung la 29 de grade. Se încălzeşte puţin şi la noapte.
În Transilvania, creşte instabilitatea. Ieri a fost vreme bună, azi apar ceva ploi după prânz şi se răcoreşte puţin.
În Oltenia găsim timp frumos şi temperaturi în creştere. Pe seară vor fi, şi aici, condiţii de averse.
La fel va fi şi în ţinuturile sudice: cer senin dimineaţa, nori de ploaie, târziu, după prânz. Maximele se menţin la nivelul de ieri.
Vremea în Capitală
În Bucureşti, joi o să avem soare şi temperaturi acceptabile, iar pe seara revin condiţiile de ploaie.
Vineri se anunţă vreme frumoasă, vânt activ şi în jur de 31 de grade.
Sâmbătă, atmosferă va fi şi mai agitată, vântul va avea unele intensifcari şi maximă ajunge la 33 de grade.
Foarte cald va fi şi duminică. Dimineață: soare, după prânz apar şi ceva nori de ploaie.
Vremea la munte
La munte se menţine atmosferă plăcută, iar dimineaţa o să avem cer senin. Norii apar mai târziu, iar pe seara se pornesc aversele. Cantităţile de apă ajung şi la 25 l/mp, mai apare grindina şi vor fi descărcări electrice.
Şi vineri o să plouă după prânz, dar aversele apar local. În noaptea următoare, însă, instabilitatea cuprinde masivele sudice şi vestice şi să plouă destul de mult.
Sâmbătă se face mai răcoare în Apuseni şi în Munţii Banatului, o să plouă zdravăn şi aşteptam vijelii şi grindină. Se încălzeşte prin masivele estice.
Duminică, ploile apar cam peste tot, vor fi mai multe reprize de averse şi mai poate apărea grindină.
Vremea pe litoral
Pe litoral stăm bine cu vremea. Dimineaţa prindem cer senin, după-amiaza apar doi, trei nori, însă nu este risc de ploaie. Vineri se ating 27 de grade pe plajă, iar vântul va fi destul de intens după prânz.
Vineri se încălzeşte uşor, apa va avea în jur de 24 de grade, iar sâmbătă o să fie un pic mai cald. Vântul continua să sufle cu putere, aşa că vor fi valuri mari.
Şi duminică va fi vreme de plajă, atmosfera agreabilă și vânt cam nervos.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: vremea in Bucuresti , vremea la munte , meteo , prognoza meteo
Dată publicare: 16-07-2020 07:46